Surpriza de proportii inaintea partidei de pe "Municipalul" din Severin, dintre Gaz Metan si Muresul Deva, Gheorghe Constantin si-a anuntat retragerea din functia de presedinte al clubului oltean. Costica Valcea si-a justificat decizia chiar in programul de meci, invocand singuratatea si problemele de sanatate. "Randurile pe care le astern acum sunt urmare a unei lungi chibzuinte. Sunt adresate tuturor celor care au avut incredere in mine, in proiectul pe care l-am avut la Severin: transformarea Gaz Metan intr-o echipa de top! Multumiri se cuvin publicului severinean, civilizat si atat de drag mie, tehnicienilor, investitorilor, dar, mai ales, jucatorilor Gaz Metan Severin, cei care au incercat si de multe ori au reusit, prin jocul lor, sa bucure miile de spectatori prezenti pe cochetul nostru stadion. Din pacate, in orice activitate exista si un sfarsit. Chiar daca el vine prea repede sau nu este dorit de toti, starea mea de sanatate, miile de kilometri parcursi si, nu in ultimul rand, singuratatea m-au determinat sa iau aceasta decizie: la finalul sezonului, colaborarea mea cu Gaz Metan Severin va lua sfarsit. Acest anunt l-am facut acum, tocmai pentru ca staff-ul care va continua munca mea sa aiba timp suficient la dispozitie pentru a-si pregati strategia, fie ea pentru Liga I (locul pe care ne aflam ne dadea sperante reale in acest sens), fie pentru Liga a II-a. Raman insa, de oriunde voi fi, acelasi statornic sustinator al Severinului", acesta a fost mesajul lui Costica Valcea, care va continua insa munca in fotbalul romanesc, el fiind reprezentantul seriei a doua din esalonul secund in Comitetul Executiv al FRF.