Echipa feminina de spada a Romaniei, pregatita de antrenorul craiovean Dan Podeanu, a ocupat locul trei la concursul de Cupa Mondiala de la Rio de Janeiro (Brazilia) dupa ce a invins China in finala mica, cu 25-20. Dublele campioane mondiale Ana Maria Branza, Simona Gherman, Loredana Dinu (CS Universitatea Craiova), Anca Maroiu si Simona Deac au invins in sferturi Germania, cu 45-43, dar au fost intrecute in semifinale de Italia, cu 41-40. Finala a fost castigata de Rusia, cu 45-40, in fata Italiei. La individual, cea mai buna clasare a obtinut-o Ana Branza - locul cinci, Simona Gherman a terminat pe locul 18, Loredana Dinu pe 21, iar Anca Maroiu pe 37. Pe 19 mai, spadasinele tricolore vor concura din nou peste Ocean, la Havana (Cuba), intr-o alta etapa din cadrul Cupei Mondiale.