Sarbatorita in fiecare an pe 25 martie, Ziua Politiei a fost marcata la Botosani printr-o serie de manifestari cultural-sportive care au debutat inca de saptamana trecuta. Actiunile au continuat ieri pe poligonul militar de la marginea municipiului, unde Inspectoratul Judetean de Politie (IJP) a organizat un concurs de tir. La eveniment au participat prefectul Cristian Roman, rezervisti din cadrul Politiei, sefi ai structurilor Ministerului Administratiei si Internelor, si reprezentanti ai presei. Astfel, dupa focul de reglaj, participantii au tras asupra tintelor cu pistoale Glock, arme care intra in dotarea celor de la Detasamentul de Interventie Rapida si a celor de la Combaterea Crimei Organizate. Daca la rezervisti s-a impus colonelul (r) Constantin Gradinaru, fost adjunct al sefului IJP, la categoria "oficialitati" competitia a fost castigata de locotenent-colonelul Constantin Morosanu, seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi. In schimb, intrecerea dintre jurnalisti a fost dominata de reporterii "Monitorul", care a obtinut locul I prin fotoreporterul Razvan Politic. "A fost una dintre activitatile premergatoare Zilei Politiei. Joi, in sala de festivitati a inspectoratului vor mai avea loc alte manifestari care vor marca acest eveniment", a spus comisarul sef Viorel Serbanoiu, seful IJP.