Proiectul de lege privind votul uninominal a fost finalizat si depus ieri la Senat. "Dupa sedinta Biroului Permanent al Senatului de astazi (marti - n.r.), speram ca va fi sesizata Comisia electorala pentru a incepe dezbaterile. Am cazut de acord ca aceasta comisie sa lucreze si in vacanta parlamentara. Sper ca, inca din iulie, avizul comisiei sa fie redactat astfel incat, cat de repede, proiectul sa intre in plen", a declarat vicepresedintelui Comisiei parlamentare pentru elaborarea Codului electoral, vicepresedintele liberal Mihai Voicu.
Voicu a mai precizat ca ca proiectul de lege cu privire la votul uninominal, initiat de Pro Democratia si acceptat de PNL, PSD si PD, prevede "in mod clar" mentinerea pragului electoral de 5% pentru intrarea in Parlament.
Potrivit liberalului, s-a incercat introducerea unei alternative, pe modelul german, care prevede castigarea a sase circumscriptii uninominale.
Voicu a argumentat opozitia PNL fata de modificarea prevederii existente in acest sens prin faptul ca reducerea pragului electoral ar insemna "fragmentarea excesiva" a scenei politice romanesti. "Coborarea pragului electoral, la care PNL se opune, ar insemna fragmentarea excesiva a scenei politice. De aceea, am optat pentru pragul electoral de 5%", a subliniat Mihai Voicu.
Proiectul de lege privind introducerea votului uninominal ar putea fi aprobat intr-o sesiune extraordinara de o prima Camera parlamentara, inainte de sesiunea ordinara, dupa ce toate proiectele depuse ar urma sa fie analizate in perioada de vara, a declarat saptamana trecuta premierul Calin Popescu-Tariceanu. (C.C.)