PD a renuntat la portofoliul Economiei din Executiv si toate sperantele municipalitatii galatene ca va primi Electrocentrale au fost spulberate. Cel putin asa arata situatia in acest moment. Acum privirile alesilor locali se vor indrepta spre PNL.

"PD a renuntat la MEC si deci nu voi mai candida la functia lasata libera de conservatorul Codrut Seres. Daca partidul isi va schimba pozitia, voi fi din nou propus pentru aceasta functie. Nu e nici o problema in ceea ce priveste trecerea societatii Electrocentrale la municipalitate. Nu am dat-o eu administratiei locale, o vor da liberalii care dau ministrul la MEC", a explicat democratul Mircea Toader, propus in urma cu citeva zile de PD pentru a conduce Ministerul Economiei si Comertului.

Liderul pedistilor galateni a subliniat si ca Partidul Democrat a renuntat la minister pentru ca nu mai avea nici o importanta. "O mare parte dintre atributiile MEC au trecut la AVAS", a explicat Toader. In ciuda explicatiilor date de pedisti, adevaratul motiv pentru care PD a renuntat la MEC este reprezentat de faptul ca parlamentarii PC nu ar fi votat nici in ruptul capului un candidat democrat pentru o functie de ministru.

"Eu m-am abtinut inca de la inceput sa comentez acest subiect pentru ca e vorba despre un politician galatean. Nu am vrut sa se creada ca sint dusmanul orasului. Cu toate acestea precizez ca unii membri ai conducerii PC au anuntat inca de miercuri ca nu vor sustine candidatul PD pentru MEC", ne-a declarat deputatul PC de Galati, Liviu Bogdan Ciuca.