Daca e sa-i dam crezare mogulului Dan Voiculescu, seful celei mai importante fabrici de valuta a Romaniei ceausiste nu a fost niciodata ofiter de securitate si nici turnator, ci doar un simplu scrib de note tehnice. Presedintele Partidului Conservator a fost foc si para vineri, la hotelul Rex, anuntand ca va da in judecata atat Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, cat si Serviciul Roman de Informatii. A amenintat pentru a "n"-spea oara ca conservatorii (sic!) vor iesi de la guvernare si l-a umilit in public pe Mircea Dinescu, portavocea CNSAS-ului. A facut chiar pe victima, povestind el cum a primit interdictie de a pleca din tara pe vremea impuscatului si cum a fost arestat de Securitate si interogat trei zile, in 1984, sub banuiala ca si-ar fi deschis niste conturi cu valuta prin strainatate. Si atunci, ca si acum, nimeni nu a putut proba nimic, iar valuta a ramas pierduta pe vecie, unii mai gasindu-i inca urma pe culoarele Antenelor. Voiculescu crede ca este victima unui comenzi politice, aducand in discutie coincidenta prin care, in aceeasi zi in care a fost nominalizat pentru functia de vicepremier, un curier al SRI a livrat CNSAS un dosar care a stat pitit timp de 16 ani de zile. Acest dosar dezvaluie colaborarea sa cu Securitatea, dar Voiculescu sustine ca nu sunt decat rapoarte metodologice, tehnice si nu fac nici o trimitere la persoane. "Am colaborat cu Securitatea, asa cum au colaborat milioane de romani, nu exista roman care sa fi lucrat la stat si sa nu fi colaborat cu Securitate", a declarat Voiculescu. Trecand peste diversiunea ieftina prin care seful unui partid ii face pe toti romanii turnatori si securisti, raman datele concrete. Voiculescu sustine ca nu a intocmit decat rapoarte tehnice periodice, in care infatisa importurile unor fabrici, fara a face politie politica impotriva unor concetateni, dar semna intotdeauna cu pseudonimul Felix, probabil din plictiseala. Mogulul a declarat ca nu a vrut sa spuna nimic pana acum despre acest rapoarte pentru ca nu i se pareau importante, dar odata starnit musuroiul, a anuntat ca va da CNSAS in judecata pentru ca a "transpirat" informatii in presa, inainte de a da un verdict oficial si probabil si SRI pentru lucratura facuta. In spatele acestei manevre a Puterii ar sta decizia lui de a rezolva problemele tarii, precum sistemul sanitar si cel al pensiilor, lucru care i-a inspaimantat de moarte pe cei de la Putere si in special pe democrati.

Autoritatea lui Vociulescu, contestata

Ca sa demonstreze cat de determinat este, Voiculescu a anuntat ca dupa ce va contesta decizia CNSAS la Curtea de Apel, va merge pana la CEDO, iar daca se va gasi o singura dovada ca a fost securist, va demisiona imediat din toate functiile pe care le are. "O sa ma intorc la afaceri, ca mi-au placut toata viata. Cum am facut 400 milioane de dolari in cativa ani, in cei 10- 20 de ani pe care ii mai am, mai fac un miliard", a declarat Voiculescu. Acesta a dezvaluit si motivele lui Mircea Dinescu de a iesi asa de hotarat impotriva sa: "O sa fac o indiscretie, dar Mircea Dinescu are o problema personala cu mine. E atat de meschina incat mi-e si rusine s-o spun, dar o spun", s-a prostit putin mogulul, dupa care a dezvaluit faptul ca Dinescu ii poarta pica pentru 8000 de dolari, bani pe care nu a fost de acord sa-i faca dea de pomana poetului, in perioada in care acesta lucra la Antena 1. In fine, Voiculescu i-a asigurat pe cei prezenti ca persoana care a comandat acest scandal a facut greseala vietii sale si va pierde razboiul, pentru ca nu stie cu cine se pune. Pana atunci, insa, cel care s-a pus cu scribul Securitatii a fost chiar deputatul Andrian Mihei, care a anuntat vineri ca nu Voiculescu e cel care hotaraste cand iese PC de la guvernare, chiar daca e presedintele partidului. Altfel spus, solutia imorala are acum si alte probleme, poate chiar mai grave decat cele ale notelor intocmite de el pentru Secu, iar acestea se afla chiar in ograda sa.