Deputatii au respins miercuri, cu 117 voturi "pentru", 79 "impotriva" ti 28 abtineri, raportul comisiei juridice la cererea facuta de presedintele Traian Basescu de reexaminare privind legea caselor nationalizate, pretedintele de tedinta, Eugen Nicolicea, explicand dupa vot ca legea va fi retrimisa tefului statului, in forma initiala.
Forma trimisa la promulgare initial, ti care ramane valabila, dupa votul de miercuri al deputatilor, prevede ca nu se restituie in natura, ci doar in echivalent, imobilele care au fost instrainate in temeiul dispozitiilor legii 112/1995.
De asemenea, nu se restituie in natura terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate, tot in baza legii 112.
Legea mai prevede ca persoanele care au primit despagubiri in baza Legii 112 pot solicita restituirea in natura numai daca imobilul nu a fost vandut pana la data intrarii in vigoare a noii legi, ti numai dupa returnarea sumei reprezentand despagubirea primita, acualizata conform cu indicele de inflatie.
In cazul in care imobilul a fost vandut in baza legii 112, proprietarul initial are dreptul numai la masuri reparatorii, prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.
De asemenea, daca respectivele persoane au primit despagubiri in baza Legii 112, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele de inflatie, ti valoarea corespunzatoare de piata a imobilului.
Chiriatii care au cumparat imobile in baza legii 112 ti ale caror contracte de vanzare-cumparare au fost desfiintate prin hotarari judecatoretti definitive ti irevocabile au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinte de catre consiliile locale sau de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice ti Locuintei.
Sumele platite de aceste persoane pentru cumpararea imobilului nationalizat ti care ulterior a fost restituit proprietarului, constituie, prin actualizare la nivelul pietei, avans la noul imobil, pe care au dreptul sa il cumpere de la stat.
Pretedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, miercuri, ca va merge la Pretedintie, saptamana viitoare, impreuna cu chiriatii din casele nationalizate, pentru a-l ruga pe Traian Basescu sa promulge cat mai repede legea de modificare a legii caselor nationalizate initiata de conservatori.
Voiculescu a participat, dupa votul din Camera Deputatilor asupra legii, la o conferinta de presa impreuna cu reprezentanti ai chiriatilor din casele nationalizate care au cumparat imobilele in baza Legii 112.
El i-a indemnat pe acettia sa nu-i "judece prea aspru pe deputatii portocalii din Alianta PDL-PNL, care au votat impotriva lor". "Iertati-i, ca nu au ttiut ce fac. Sa le fie de bine! Hai sa mergem la pretedinte ti sa-l rugam sa nu se joace cu soarta oamenilor ti sa speram ca legea va fi promulgata in doua saptamani", le-a spus Voiculescu chiriatilor.
La randul sau Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a afirmat ca legea, initiata de Dan Voiculescu, este singura formula care rezolva toate problemele atat ale chiriatilor din casele nationalizate care au cumparat locuintele cu buna credinta, cat ti pe cele ale proprietarilor care vor primi fie despagubiri la pretul pietei, daca imobilul a fost vandut, fie in natura daca imobilul este liber.
In opinia lui Ciuca, chiriatii care au cumparat imobilele in baza Legii 112 sunt in majoritate pensionari ti nu au venituri sa-ti cumpere sau sa inchirieze o alta locuinta.