Presedintele Partidului Umanist, Dan Voiculescu, si-a reglat ieri toate conturile cu cei care l-au acuzat ca a avut legaturi cu fosta Securitate si ca s-ar fi folosit de banii lui Ceausescu. Dupa ce anul trecut prezentase documente care sa-l absolve de orice banuieli privind legaturile sale cu Securitatea, Dan Voiculescu a adus noi probe in acest sens. Probele constau, de fapt, in adeverinte si adrese de la SRI, BNR, Centrul Militar de Sector nr. 2 si CNSAS, care certifica faptul ca liderul umanist nu a avut de-a face cu structurile fostei Securitati sau cu conturile lui Ceausescu. De altfel, Voiculescu a reafirmat ca nu a avut niciodata de-a face cu Securitatea sau cu conturile fostului dictator, avertizand ca, de acum inainte, cei care il vor mai acuza in acest sens vor avea de-a face cu avocatii sai. In acest context, Voiculescu a anuntat ca va cere daune morale in valoare de un milion de dolari ziarului englez “Financial Times“, care a publicat recent un articol despre liderul PUR, si a amintit ca pentru declaratiile calomnioase la adresa lui aparute in “Evenimentul zilei“ Inalta Curte de Casatie si Justitie a amendat acest cotidian cu 200 de milioane de lei.