Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a declarat, miercuri, ca liderii democrat-liberali si cei social-democrati au fost luni seara la un restaurant, dar la saloane diferite, si ca membrii conducerii PDL nu s-au intalnit si nu au discutat nici cu PSD, nici cu PNL.
Adriean Videanu a admis veridicitatea fotografiilor aparute in presa, potrivit carora liderii PDL si cei ai PSD s-au aflat la acelasi restaurant, dar el e negat categoric eventuala intalnire dintre cele doua delegatii. "Toate acele poze aparute in sunt reale, am fost absolut intamplator acolo, dar la momente diferite, care probabil s-au si suprapus. Nu ne-am vazut cu nimeni: nici cu PSD, nici cu PNL. Nu am negociat nimic", a spus Videanu.
El a aratat ca liderii PDL nici macar nu i-au salutat pe cei din PSD, pentru ca au fost la saloane diferite ale restaurantului. "Nici macar nu i-am salutat, pentru ca am fost la saloane diferite. Am auzit de la cei din incinta ca erau si cei din PSD acolo", a precizat Videanu..
Liderul PDL a completat ca democrat-liberalii nu au vorbit pana acum nici cu presedintele Traian Basescu si ca vor incepe negocierile cu alte formatiuni dupa anuntarea rezultatelor alegerilor in Monitorul Oficial.
Cotidianul Cancan a difuzat, miercuri, fotografii, despre care afirma ca au fost facute luni seara, cu lideri ai PSD si PDL iesind separat din acelasi restaurant.
In imagini apar liderul PSD Mircea Geoana, Ilie Sarbu si, separat, liderii democrat-liberali Vasile Blaga, Adriean Videanu si Radu Berceanu.