Liderul PSD Victor Ponta a declarat, astazi, ca il felicita atat pe presedintele reales al PNL, Crin Antonescu, cat si pe contracandidatul acestuia, Ludovic Orban, mentionand ca, desi prin votul pe liste liberalii au un deficit de democratie interna, spera ca acesta sa fie recuperat.
"Il felicit pe Crin Antonescu, dar si pe Ludovic Orban si le urez succes in a se afirma cat mai puternic ca partid pe zona de dreapta a politicii", a spus Ponta.
El a afirmat ca PSD si PNL vor fi "parteneri" in tot ceea ce tine de "salvarea" democratiei, atat in Parlament, in societate, cat si pe scena politica.
"Chiar daca prin votul pe liste au un deficit de democratie interna, sper sa il recupereze", a mai spus Ponta, dupa alegerea lui Crin Antonescu ca presedinte PNL.
Crin Antonescu a fost reconfirmat, sambata, in functia de presedinte al PNL , el obtinand, impreuna cu echipa pe care a propus-o pentru conducerea partidului, 986 de voturi din partea delegatilor la Congres, contracandidatul sau, Ludovic Orban, avand 357 voturi.