Marian Vanghelie, presedintele executiv al PSD Bucuresti, a criticat declaratiile lui Doru Giugula potrivit carora Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu nu au ce cauta pe listele PSD Bucuresti.
El considera ca Doru Giugula s-a pripit atunci cand s-a pronuntat cu privire la dreptul lui Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu de a figura pe listele PSD Bucuresti, la viitoarele alegeri parlamentare. "In PSD deciziile nu se iau la nervi sau in functie de cat de simpatice sau antipatice ne sunt anumite persoane. Adrian Nastase a fost liderul PSD, iar Dan Ioan Popescu al organizatiei de Bucuresti. Nu avem dreptul sa excludem pe cineva numai ca ni pare se noua ca unii sunt ingamfati sau ca tin nasul pe sus, asa cum a spus colegul meu, Doru Giugula", a declarat Vanghelie.
Presedintele executiv al PSD Bucuresti e de parere ca nimanui nu i se poate lua dreptul de a fi pe liste. "Noi nu excludem persoane de pe viitoarele liste electorale, asa cum au facut ei. Nu ne jucam cu pixul pe destinele membrilor de partid. Am face aceeasi greseala. Nici nu s-a pus problema listelor electorale, si unii au considerat ca trebuie sa-si plateasca niste polite mai vechi. Eu cred ca e bine sa fim mai calmi si sa nu cadem in aceleasi capcane politice", a mai spus Vanghelie. (D.P.)