Nicolae Vacaroiu, senator PSD de Arges, a declarat, in prezenta a peste 1,000 de membri de partid prezenti la sedinta de consiliu Judetean a filialei Arges, ca este fericit ca "social democratii adevarati au ramas in PSD chiar daca statutul de partid de opozitie este foarte greu". El i-a criticat insa pe "strategii vechi din PSD care au probleme cu strategii noi" si care au reusit sa creeze disensiuni in partid. "Decat sa ne luptam intre noi mai bine am face front comun impotriva PNL", a spus Vacaroiu.
Presedintele Senatului si-a amintit de eticheta de partid corupt care a fost pusa PSD in urma cu cativa ani si a afirmat ca daca acei presupusi corupti nu au putut fi dovediti de justitie, in schimb vor fi dovediti acei corupti ai actualei puteri.
Referindu-se probabil la unii dintre membrii marcanti ai PD, al doilea om in stat a spus ca "sunt unii care sunt protejati acum, dar vor aparea si ei, incet- incet si atunci se vor vedea adevaratii corupti".