Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, sustine ca una dintre prioritatile actualei legislaturi vizeaza intarirea rolului Parlamentului ca unica putere legislativa si ca factor de control al activitatii Guvernului. Un alt obiectiv se refera la aplicarea regulamentului Senatului, indiferent daca e vorba de senatori PSD sau din alte grupuri parlamentare. “Voi pune accent deosebit pe prezenta la lucru, care cred ca va fi mai buna avand in vedere echilibrul politic din Senat si faptul ca fiecare vot conteaza foarte mult“, a spus Vacaroiu.
Pentru presedintele Senatului este importanta in egala masura amplificarea diplomatiei parlamentare, care s-a dovedit extrem de utila in procesul de integrare in NATO si de aderare la UE. Pe de alta parte, in calitatea sa de vicepresedinte al PSD, Vacaroiu a spus ca va lucra in aceasta luna impreuna cu colegii de partid pentru pregatirea Congresului, in cadrul caruia vor fi analizate partile bune si greselile din activitatea PSD din ultimii patru ani. “Vom lua acele decizii care sa ne permita castigarea viitoarelor alegeri parlamentare. Vom face o opozitie constructiva, dar sa nu se astepte nimeni sa fim simpli spectatori, ci vom fi sustinatori ai social-democratiei si ideologiei partidului nostru“, a declarat Nicolae Vacaroiu.

Alianta D.A. acuza

In replica, Grupul parlamentar al Aliantei D.A. din Senat se arata “ingrijorat“ de declaratiile lui Vacaroiu. Intr-un comunicat al viceliderului Maria Petre se arata ca aceste afirmatii “ingrijoreaza prin neseriozitate si partizanat politic incompatibil cu functia de presedinte al Senatului“, considerand ca Nicolae Vacaroiu nu ar fi trebuit sa-si asume acest demers din postura de presedinte al Senatului, “daca nimeni din PSD nu mai are curajul sa faca declaratii de presa“.
Referitor la intarirea rolului Parlamentului ca unica putere legislativa si ca factor de control al activitatii Guvernului, senatorul Maria Petre citeaza o declaratie a lui Nicolae Vacaroiu de la inceputul legislaturii trecute (3 ianuarie 2001), in care acesta afirma ca prioritatile Senatului sunt discutate in sesiune extraordinara, dupa ce Guvernul va trimite Parlamentului un punct de vedere in legatura cu prioritatile sesiunii extraordinare.