Scandalul de la sfarsitul saptamanii trecute, iscat la firma "Quadro Industries" SRL intre reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca din Constanta si reprezentantii firmei mai-sus mentionate, are happy-end. Spunem asta pentru ca directorul adjunct al ITM Constanta, Marius Ciobanu (foto), care fusese injurat la momentul controlului de catre administratorul "Quadro Industries", a primit scuzele de rigoare. Adjunctul ITM a confirmat ca administratorul Marian Diaconescu i-a transmis parerile de rau pentru incident, dar, in acelasi timp, Marius Ciobanu spune ca implicarea colegei sale, deputatul PDL Maria Stavrositu (foto) in poveste este regretabila. "Noi controlam firmele, pe linia de protectia muncii, fara a tine cont cui apartin. Nu stam sa verificam ale cui sunt, ne facem datoria fara a tine cont de culoarea politica, insa nici nu putem improsca oamenii cu noroi", a declarat Marius Ciobanu, facand referire la faptul ca firma "Quadro Industries" a fost prezentata ca apartinand Mariei Stavrositu. "Dansa a fost actionara acolo, s-a retras din firma, se poate verifica acest lucru si imi pare rau ca a fost amestecata in poveste. Imi cer scuze fata de doamna deputat daca s-a inteles ca ar avea vreo legatura cu firma in cauza. Oricum, situatia a fost lamurita, administratorul de acolo si-a cerut scuze, a fost un moment un pic tensionat, ca la multe dintre controale", a mai spus Marius Ciobanu. (A. A. )