UNPR vrea sefia Senatului pentru Cristian Diaconescu
Inpolitics informeaza: PDL se pregateste sa-i zguduie iar scaunul lui Geoana
Sesiunea care ia startul nu peste multe zile se anunta tensionata de la bun inceput, in conditiile in care Birourile Permanente isi vor alege noua componenta, iar decizia din noiembrie a Curtii Constitutionale, dar si ruperea aliantei PSD-PC deschid drum pentru "meciuri" crancene.
Mai precis, contra prevederilor Constitutiei, Curtea Constitutionala a Romaniei a decis in mod abuziv ca independentii care s-au desprins din alte partide dupa alegeri pot constitui un grup parlamentar si pot primi chiar functii in Biroul Permanent, ceea ce inseamna ca liderii UNPR, spre exemplu, vor putea emite pretentii pentru asemenea posturi, cu sprijinul PDL si al UDMR, dar in dauna opozitiei si a regulilor democratice.
Pe de alta parte, pedelistii sustin ca anularea protocolului dintre PSD si PC ii va crea probleme lui Mircea Geoana, care a fost propulsat la sefia Senatului de o alianta juridica, nu de un singur partid, PSD. Din nefericire pentru PDL, PC ramane tot in sfera opozitiei, si oricum PC avea la Senat un singur vot - Dan Voiculescu - acesta fiind un binecunoscut fan al lui Geoana.
Alexandru Peres, PDL, vicepresedinte al Senatului, afirma, pentru Inpolitics, ca "Potrivit regulamentului Senatului, grupul care il numeste pe presedintele acestei Camere il poate si retrage din functie. Ori, Mircea Geoana a fost numit de grupul PSD+PC. Acest grup nu mai exista. Cand noi, cei de la PDL, am incercat sa-l schimbam pe Mircea Geoana din functie, pesedistii ne-au spus ca e absurd ce vrem sa facem fiindca si noi, pedelistii, am votat pentru ca Geoana sa fie presedintele Senatului. E adevarat, atunci era guvernarea PDL-PSD. Dar, totodata, votul nostru a avut la baza un gentlemen agreement, noi nu am semnat nimic oficial. Acum, avem de-a face cu o ambiguitate. Regulamentul Senatului este varza si eu nu ma feresc s-o spun. Am tot solicitat sa convocam Comisia de Regulament sa vedem ce trebuie facut, sa transam situatia. Daca reusim sa-i introducem si pe independenti in Biroul Permanent, si sa echilibram fortele, in februarie putem redeschide discutia schimbarii lui Mircea Geoana de la carma Senatului. Sa vedem ce facem si cu domnul Dan Voiculescu deoarece functia de vicepresedinte al Senatului, pe care el o detine, revine acum PSD. Sa vedem daca PSD o sa dea aceasta pozitie lui Theodor Melescanu".
Un alt vicepresedinte PDL al Senatului, Petru Filip, PDL, are un punct de vedere asemanator: "Vrem sa castigam majoritatea in cadrul Biroului Permanent. In februarie, structura Biroului se va modifica. Nici noua nu ne este inca foarte clar algoritmul, este foarte ambiguu. Daca independentii, cei de la UNPR, pot sa isi faca grup parlamentar la Camera Deputatilor, atunci trebuie sa se poata si la Senat. Daca reusim asta, si mai avem un reprezentant al puterii in Birou, putem redeschide problema schimbarii lui Mircea Geoana fiindca functia de presedinte al Senatului este extrem de importanta. E vorba despre al doilea om in stat."
UNPR doreste functia de presedinte al Senatului pentru Cristian Diaconescu (foto).