Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat in prima sa conferinta de presa ca, desi a remarcat o anumita politizare a activitatii ministerului de resort, nu vor exista schimbari si rechemari la post in valuri ale ambasadorilor Romaniei peste hotare. “Rechemarea la post a unui ambasador si numirea unuia nou nu are loc peste noapte. Nu vor exista valuri de ambasadori adusi inapoi acasa. Acest lucru ar destabiliza complet reprezentarea externa a Romaniei“, a spus ministrul Afacerilor Externe. Ungureanu a aratat ca este stanjenitoare practica includerii in zonele active ale diplomatiei a persoanelor implicate politic. El a amintit, fara sa dea nume, ca doar cu putin timp inainte de alegeri au existat numiri de diplomati, care au plecat la post cu doar cateva ore inainte de preluarea mandatului de catre noul ministru.