Ministerul Afacerilor Externe respinge speculatiile aparute in presa cu privire la implicarea ministrului Mihai Razvan Ungureanu intr-o "directionare" a oficialilor europeni catre Revelionul lui Basescu.
Intr-un comunicat de presa, acesta foloseste calificativul "tendentios" pentru incercarea de a acredita ideea ca oficialii invitati la Bucuresti de catre premierul Tariceanu, pentru a participa la evenimentele destinate sa marcheze aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ar fi fost "deturnati" catre evenimentele desfasurate sub patronajul presedintelui Basescu. Precizarea remisa de MAE a explicat ca participarea oficialilor la evenimentul organizat in Piata Universitatii s-a facut la finalul concertului si al dineului oferite de prim-ministrul Romaniei. "Prin urmare, prezenta acestora la Revelionul din Piata Universitatii nu poate fi interpretata ca o consecinta a vreunei "sugestii", se arata in comunicatul Ministerului de Externe. Acelasi comunicat explica si pozitia oficiala a lui Mihai Razvan Ungureanu in zilele de 31 decembrie si 1 ianuarie. Astfel, ministrul Afacerilor Externe, in calitate de gazda, "trebuia sa insoteasca invitatii straini pe parcursul prezentei lor la manifestarile din Capitala", se mai arata in comunicatul MAE. (D.P.)