Mircea Batranu: Declaratia Uniunii Radicale din Romania
Declaratie Mircea Batranu:
Uniunea Radicala din Romania este un proiect politic. Se construieste greu dar evenimentele forteaza aceasta constructie. In Piata Universitatii din Bucuresti si in pietele publice ale marilor orase din Romania, oamenii ajunsi la capatul rabdarii, au iesit protestand impotriva sistemului politic existent. Coruptia, furtul permanent, bunul plac al liderilor, abuzurile puterii, nepotismul si pupincurismul, au adus Romania la un nivel de distrugere nemaiintalnit in istorie. Oamenii vor ca actuala clasa politica sa plece. Nu cere nimeni nici alegeri anticipate, nu sustine nimeni opozitia parlamentara. Abuzurile puterii politice au fost sanctionate de catre opozitie prin vorbe si atat. In 4 ani de totalitarism, actiunile opozitiei parlamentare s-au limitat la declaratii! Dupa 4 ani, avem acelasi presedinte si acelasi prim ministru.
Unde este dreptul nostru de cetateni?
Romania este cea mai bogata tara din Europa si are cei mai saraci cetateni. Cu certitudine cineva fura, cineva minte, cineva tradeaza si vinde, cineva controleaza si stapaneste.
Sansa noastra sta in unirea fortelor si in constructia unui stat care sa serveasca intereselor noastre, un stat modern, social si puternic.
Uniunea Radicala din Romania se va constitui ca uniune a fortelor populare din toate zonele tarii. Statul trebuie sa fie expresia vointei noastre de cetateni. Lumea se schimba din ce in ce mai rapid. Un stat social, modern si puternic, trebuie sa serveasca interesele noastre, ale cetatenilor, sa conserve valorile Romaniei, drepturile civile si dreptul viitorului. Nicio actiune politica nu trebuie sa compromita viitorul tarii, viitorul copiilor nostri.
Veniti sa construim Romania moderna, veniti sa construim Uniunea Radicala din Romania. In lipsa Uniunii Radicale, fortele existente acum la putere se vor transforma intr-o dictatura declarata iar reactia populara va da nastere unor forte ultraradicale!
Calea dreapta, calea renasterii nationale, calea demnitatii o reprezinta Uniunea Radicala. Fortele politice care se vor coaliza si vor forma Uniunea Radicala din Romania, trebuie sa sustina crearea unui stat social, modern si puternic. Forta renasterii Romaniei este in noi, cetatenii ei!
Nu uitati, Romania este Datorie si Onoare!
17 ian 2012, Mircea Batranu
Sursa: mirceabatranu.wordpress.com