Proiecte de lege, ordonante, motiuni simple si de cenzura, intrebari, interpelari si sute de amendamente nu au fost, se pare, preocuparea de baza a parlamentarilor din legislatura 2004-2008, senatorii si deputatii rezervandu-si timp si pentru glume, schimburi de replici spumoase si ironii.
Umorul fin sau acid, figurile de stil, umorul involuntar, ironia, autopersiflarea, bancurile, jocurile de cuvinte, comicul de situatie, asocieri ilare si impunsaturi colegiale au fost stranse de Mediafax, din mii de stenograme publicate de Senat si Camera Deputatilor, pentru a arata si cealalta fata celor pe care ii alegem o data la patru ani.
- Este mult "deci ca atare", dar si legea este complicata
Nicolae-Vlad Popa: Deci, ca atare, domnule presedinte, vreau sa subliniez in incheierea alocutiunii mele ca este...
Adrian Paunescu (din sala): Nu e prea mult "deci, ca atare"?
Nicolae-Vlad Popa: Da, e mult, dar si legea este foarte complicata. Ma iertati, nu am specializare in domeniul respectiv.
- Poti sa spui orice despre mine, dar scrie-mi numele corect
György Frunda: Vreau sa multumesc domnului ministru Borbely ca a venit la comisie si si-a sustinut proiectul si ii cer scuze pentru greseala de dactilografiere, dar pe claviatura computerului "z"si "y" sunt vecine si s-a apasat langa.
Teodor Viorel Melescanu: Deloc nu sunt vecine. "Y"sus si "z" e in stanga jos.
György Frunda: Depinde pe ce claviatura va uitati. La cea engleza "y" si "z" sunt vecine, domnule presedinte.
Laszlo Borbely: E o zicala: "Poti sa spui orice despre mine, dar scrie-mi numele corect".
- Domnul Ionut este, de fapt, domnul ministru Popescu..
Nicolae Vacaroiu: Rog colegii de la Alianta "Dreptate si Adevar PNL-PD" sa ia loc, haideti sa-l respectam pe domnul ministru. Poate si domnul ministru Ionut. Va rog, cine doreste sa vorbeasca la telefon, pe hol, cat poftiti. Aveti cuvantul, domnule ministru!
Gyorgy Frunda: Domnule presedinte, permiteti-mi sa va reamintesc ca domnul Ionut este, de fapt, domnul ministru Popescu.
Nicolae Vacaroiu : Ionut Popescu. Si daca ii spun numai Ionut, nu este domn, ca sa inteleg bine ?
- "Domnul" si "doamna" Kibedi
George Sabin Cutas: Il invit pe domnul secretar de stat Katalin Kibedi, care va raspunde la o intrebare pusa de domnul senator Gheorghe Funar, in legatura cu incalcarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 31/13 martie 2002. Este in sala ?! Va rog.
(Din sala): Este doamna Kibedi.
George Sabin Cutas: La mine aparea domnul Katalin. Imi cer scuze, daca...
Katalin Barbara Kibedi - secretar de stat in Ministerul Justitiei: Daca veti citi si Barbara, atunci va lamuriti.
- Fostul presedinte al Senatului, Nicolae Vacaroiu:
- Aveti rabdare. Nu va enervati... Ati vazut, va inrositi la fata si va creste tensiunea.
- Deci, intrebarea trebuie sa fie punctuala, un minut. Nici un minut, 30 de secunde. (..) Deci, va rog sa va concentrati si sa mearga pe stil pilula.
- Stimate coleg, nu ai inteles ca e vorba despre o alta filozofie de abordare a unui act normativ.
- Inca o data, si daca lasam votul asa, era rau, asa ca las-o cum a picat.
- Deci, proiectul de lege a cazut, am votat de pomana raportul, ca sa fiu sincer cu dumneavoastra .
- A! Drept la replica. Dar cred ca nu plecati, luati loc. Sa nu obositi... dupa Pasti.
- Din aceasta cauza am facut si apelul, ca sa va fie foarte clar, apropo de colegii de la putere, ca erau 15 insi in sala. De asta am facut apelul. Ca sa vina colegii. Domnul Taracila, da... Am luat-o de la capat... Domnul Dinescu... Poate reusim sa facem si o lege astazi...
- Domnul senator, si asta este facultativ... Unul hotaraste sa nu preia personalul... Unde scrie in lege ca e obligatoriu sa preia doar din ... gardienii publici... Sa le schimbe sepcile si sa scrie "Politie Comunitara"... Ca noi asta vrem acum... Ne punem alta sapca...
- ...Ministerului finantelor. Bine. Dati al doilea raspuns. Nu este in competenta dansilor. Era sa vorbesc eu ceva de deturnari de fonduri, ca ati adus vorba. Lasati-o asa cum pica in general in tara asta.
- Scuzati-ma, o luati de la capat? Pai fiecare cum intra pe usa vine si mai ridica un amendament?
- La baza au fost salcami si pe urma s-au transformat in tei...
Nicolae Vacaroiu: Am inteles, domnul Funar a vrut sa le dea o sugestie ca se numeste Valea Teilor... sa se puna un tei acolo...
Ion Vargau: Vreau sa-l informez pe domnul senator Funar, ca fost prefect al judetului Tulcea m-am ocupat de infiintarea acestei comune si Valea Teilor sau in aceasta zona sunt numai tei, este o padure de tei, deci...Vom cultiva inca doua mii, daca doriti.
Domnul Nicolae Vacaroiu: La baza au fost salcami si pe urma s-au transformat in tei...
- Presedintele de sedinta Teodor Melescanu: Pana la 1.00 luptam, ca la unu si ceva plecam la masa
- Cu 100 de voturi pentru, nici un vot impotriva si nici o abtinere, din cei 87 prezenti, a fost adoptat proiectul de lege.
- Din partea Grupului parlamentar PSD o sa-i dau cuvantul domnului senator Doru Ioan Taracila. Stiu ca si domnul senator Ion Vasile si-a manifestat intentia, dar eu v-am rugat sa fie cate unul, plus ca dumneavoastra sunteti un doctor care nu-si mananca pacientii. Legea asta e pentru doctorii care isi mananca pacientii. (Legea privind privind vanzarea bunurilor imobile in care se desfasoara activitati de asistenta sanitar-veterinara.)
- Deci, va rog domnule senator Popa sa stati jos. Haideti, va rog eu frumos, daca ma iubiti...
- Cei care sunt oameni seriosi si verticali, deci, n-au nici un punct de vedere, se pot abtine.
- Pana la 1.00 luptam, ca la unu si ceva plecam la masa.
- Eu nu v-am intrerupt, v-am lasat sa vorbiti, insa, batand campii, vorbeam si eu la telefon, asta-i singura chestiune.
- Logica parlamentara
Gheorghe Funar: In Gorj, majoritatea nu au, in Caras-Severin, terenul aferent este zero, si v-as propune sa gandim si sa gasim o solutie, ca aceste circumscriptii sa aiba si teren aferent. Nu poate sa vina cetateanul cu vaca si s-o duca in biroul domnului doctor veterinar.
Gheorghe Funar: Permiteti-mi sa pun o intrebare usoara pentru reprezentantii Guvernului: De ce in acest proiect de modificare a legislatiei in domeniul rutier nu au fost prinse exceptiile pentru membrii ambasadei americane si puscasii marini americani .
Razvan Theodorescu: Incontestabil, e o lege care nu face rau nimanui. Mult bine nu stiu daca o sa faca, dar nu face rau.
Gheorghe Funar: Cum se justifica curierii personali, in perioada aceasta, cand inca mai exista posta si a aparut si posta electronica? De ce mai este nevoie de curieri personali, trei la fiecare demnitar?
Adrian Paunescu: Stati un moment. Cum poti sa spui ca vom impozita spectacole cu manele? Cine stabileste ce e manea si ce e cantec lautaresc? Intram in absurd, si domnul ministru Ionel Popescu, inainte de a fi ministru si, probabil, si dupa, este om de spirit, e gazetar. Cum poti sa spui: "Vom impozita spectacolele in care sunt manele". Nu, dar nu se poate asa ceva. Nimeni nu va declara ca sunt manele.
Gheorghe Funar: Eu sustin amendamentul si sunt nevoit sa-l contrazic pe domnul senator Nicolae-Vlad Popa ca traim intr-o tara saraca, se fura de peste 2000 de ani din tara asta si nu s-a terminat. Daca am trai intr-o tara saraca, nu ar trebui sa dam declaratie de avere, ci declaratie de saracie.
Puiu Hasotti: Sa nu mai adreseze jigniri poporului roman care a spus ca fura de 2000 de ani si maghiarii fura numai de 1000...
Valeriu Zgonea: Poate maine, poimaine, supunem la vot ca un criminal care a omorat 500 de oameni putem sa-l exoneram de orice raspundere, doar pentru ca a facut cineva o propunere de hotarare si doar pentru ca trebuie sa o supunem plenului. Sau poate supunem la vot ceea ce nu exista. Poate pentru simplul fapt ca unuia i se pare ca exista.
Mona Musca: Inteleg ca o data trag unii de timp, alta data trag altii de timp. Ceea ce mie mi se pare ridicol este ca discutam despre un gard, pana la urma, despre un zid... Asta este problema? (..)Pe de alta parte, mi se pare ridicol, un zid sa coste 100 de miliarde de lei, poate daca-l construieste P.S.D.-ul.
Petru Calian: Mi se pare absurd ca, spre exemplu, o gogoserie, unde este impropriu sa ai un televizor sau poate chiar un aparat de radio, sa plateasca aceasta taxa abuziva, pot eu sa spun, din anumite puncte de vedere.
Anca Constantinescu: Vreau sa va atrag atentia ca agricultura nu se face pe asfalt, cetatenii straini care vin in Romania vin sa aduca valuta si nu sa ne ia si sa ne povesteasca ca a plouat si nu a mers agricultura anul asta si mai au nevoie de subventii, iar in Comunitatea Europeana, cand o sa intram, n-o sa ne aduca comunitatea lapte si miere.
Anghel Stanciu: Eu zic ca ar trebui sa mergem mai departe decat a spus domnul Márton Árpád si sa acceptam, domnule presedinte, ceea ce spun olandezii: "Daca un partid politic are chiar un singur parlamentar, acel parlamentar va fi considerat un grup parlamentar distinct". Asta e democratia, domnilor! D-aia, apa, la aia, nu-i ia si la noi ne ia, ca e diferenta de conceptie!
Anghel Stanciu: Deci, asta supunem la vot. Le e frica, ce? Ca ne facem noi grup si raman numai doi insi. Treaba dansilor! Trebuie sa stinga cineva lumina.
- Guvernele pleaca, guvernele vin, dar boala ramane
Puskas Valentin Zoltan: In legislatura trecuta am vorbit de la acest microfon de mai multe ori despre boala sistemului de sanatate. Guvernele pleaca, guvernele vin, dar boala ramane.
(Din sala: si UDMR-ul ramane...)
Puskas Valentin Zoltan: Chiar daca este vorba de UDMR...
- La tratament....
Puiu Hasotti: Cred ca in elanul cunoscut al domnului senator si-a uitat si ochelarii. Am bagat de seama ca are un auz foarte fin, daca ar avea si un vaz pe masura i s-ar putea deschide perspective interesante.
Gheorghe Funar: Este aici un cetatean care vorbeste singur, solicitati medicilor sa se ocupe de dansul!
Puiu Hasotti: Rog respectuos sa nu se faca referiri la cine stie ce consultari medicale pentru ca am putea face lesne si noi acest lucru si avem si noi specialistii nostri care acorda asistenta medicala gratuita, in caz de nevoie, si se pare ca e nevoie.
- Cartela e acolo, in banca, voteaza singura fara sa o atinga nimeni...
Nicolae Iorga: Asa cum domnia sa (n.r. Radu Bercanu) solicita, ca sa nu fie dubii, cu alte ocazii, sa semneze buletinele de vot si asa mai departe, avand in vedere faptul ca se canta, efectiv, la doua piane, in sala de sedinta, aici, pe centrul puterii, va rog foarte mult ca, prin secretarii dumneavoastra, sa luati masuri pentru ca votul sa fie corect si sa voteze doar cine este in sala.
Gheorghe Funar: Permiteti-mi sa-i spun un ,"Bun venit!" domnului senator Flutur, care veti constata ca a votat inainte de a fi in sala.
Nicolae Vacaroiu: Deci, stimati colegi, aici avem urna. Rog sa fie aratata si urna. Secretariatul tehnic, va rog sa aratati urna. S-a verificat inainte, nu are fund dublu. Totul este O.K.
Verestoy Attila: Domnule presedinte, noi n-am facut nimic, cartela e acolo, in banca, voteaza singura fara sa o atinga nimeni... Uitati-va! Noi nu avem nici o vina aici.
Mihaela Rodica Stanoiu: Sa se verifice sesizarea domnului senator Verestoy Attila, sa vedeti ce se intampla cu cartela, sa vedeti cum, automat, e atat de inteligenta ca stie si cum sa voteze "da", "nu" sau "abtinere", deci sa vedem care este explicatia acestei chestiuni, cu totul si cu totul extraordinare.
Nicolae Vacaroiu: Stimate colege si stimati colegi, vreau sa va anunt ca sistemul electronic este foarte bun. Va rog eu foarte mult! Va rog eu foarte mult, calculatorul este bun! Scoateti hartioarele, daca ati introdus pe la buton sau scobitori. Lasati-o-ncolo de treaba!
- Foarte aproape de oameni, chiar calare pe ei....
Alexandru Mortun: Motiunea trebuie respinsa si datorita faptului ca guvernarea PSD, care acum se lauda cu bunastarea pe care a adus-o in domeniu, nu a facut decat sa nenoroceasca si sa umileasca taranul roman. Practic, in relatia cu acesta, PSD si-a schimbat sloganul electoral din "Aproape de oameni, impreuna cu ei" in "Foarte aproape de oameni, chiar calare pe ei".
- Calariti-l pe domnul secretar!...
Adrian Paunescu: Iata acest fapt, pe fondul - repet - al unei violente, in general, antipesediste, dar cu remarci speciale la adresa subalternilor din prefectura. "Luati-l pe domnul secretar general, dati-l cu capul de perete si rezolvam rapid problema", citat din domnul Cristian Vladu, prefect de Hunedoara. Ma tem ca e prea mult. E greu pentru subalternii dumnealui sa lucreze cu un om care recurge la instrumentul numit perete, desi cred ca mai degraba trebuia sa zica "zid" si sa se gandeasca la genialul aforism al lui Stanislav Jerziletz: "Bravo, baiete, ai spart zidul cu capul. Acum sa te vad ce ai sa faci in celula cealalta". Domnul prefect are insa placerea aceasta - eu cred ca e un scriitor reprimat - si zice: "Calariti-l pe domnul secretar general". Asta-i tare, "calariti-l".
- Secretarul general si "calul calare pe cal".....
Gheorghe Copos (din sala): E mic.
Adrian Paunescu: Cine e mic? Ei bine, de la inaltimea dumneavoastra, domnule ministru de stat, fiecare dintre noi pare mic. Dumneavoastra stati pe noi, nu ne calariti.
Gheorghe Copos (din sala): Niciodata.
Adrian Paunescu: Poate ca nu, dar, daca va bagati neintrebat in vorba, trebuie sa va raspund. De ce ziceti ca e mic? Cei de sub dansul, oamenii aceia, n-au nici o vina ca dansul e mic si poate secretarul general are nevoie si el de o sa. Sa puna intai saua. Sa-si calareasca asa, direct, subalternii? Sa nu fie vreo conotatie sexuala aci! Eu cred ca Ministerul Administratiei si Internelor ar putea face un lucru bun, si anume ori sa-l dezvete, sa-l dezbare de aceste naravuri traditional injurioase si violente...
Mihail Lupoi (din sala): Sa-i cumpere un cal.
Adrian Paunescu: Un cal? Da. Sau poate sa-i ofere o poezie a mea, mai veche: "Calul calare pe cal": "Calul calare pe cal/ Calul calare pe calul calare/ Calul calare pe calul calare pe cal. Calul calare pe calul calare pe calul calare!".
- Domnule presedinte, nu retrageti cuvantul "varza", fiindca este un cuvant dac!...
Nicolae Vacaroiu: Deci eu, ca presedinte de sedinte, am iesit din logica normala si va propun la vot toate amendamentele si asa le trimitem la Camera Deputatilor. Va rog eu foarte mult. Chiar daca iese un fel de varza... nu stiu de ce culoare...
Nicolae-Vlad Popa: Ati folosit cuvantul varza...Va rog frumos. Chiar daca suntem intr-un domeniu, sa zicem agricol-veterinar, sa nu folosim astfel de termeni.
Nicolae Vacaroiu: Retrag cuvantul varza.
Petre Daea: Domnule presedinte, sigur, suntem in Senatul Romaniei. Definitia stiintifica a varzei este "prasica oleraceea varietas capitata", pe care o mananca si domnul Popa, si nu numai in zootehnie.
Eugen Mihaescu: Domnule presedinte, nu retrageti cuvantul "varza", fiindca este un cuvant dac. Este un cuvant vechi dac.
- Un miel de Pasti...
Nicolae Vacaroiu: Domnul senator Vasiliu. Sa mai ascultam din sala. Va rog. Domnul senator Gavrila Vasilescu.
Gavrila Vasilescu: Domnule presedinte, vine Pastile, dar eu va scutesc sa-mi dati doi miei, Vasilescu este numele meu...
Adrian Paunescu (din sala): Sa-i treceti in declaratie (n.r. de avere).
- Eu nu am sa-mi pot declara nici milionul de dolari pe care il am sub saltea...
Nicolae Vacaroiu: Va dau un exemplu: Pop Napoleon - pe care il cunoasteti - este un pasionat pictor si el a dat tuturor colegilor cate 10-15 tablouri. Le face si repede si usor, unii le-au tinut..., te duci cu Pop Napoleon la evaluare ?! Cine este Pop Napoleon?! Inteleg daca ai din acestea..., dar nu spune nicaieri in lege. Daca ai trei - Gigi Becali si patru - Pop Napoleon, te duci sa le evalueze si sa le puna pe pereti, e o chestie de principiu. Va rog sa va ganditi, va dau ca tema.
Serban Nicolae: Am propus, in limitele bunului-simt, sa evitam ridicolul si sa evitam lucrurile care nu ne fac cinste, dar, pentru ca s-a facut o declaratie mai devreme, as vrea sa spun ca in declaratia mea de avere n-o sa trec vorbele domnului senator Popa, pentru ca le-am estimat si nu fac doi bani.
Nicolae Vacaroiu: Treaba este foarte delicata. Nu stiu cum sa va redau. Trebuie sa am o imagine. Trebuie sa-i spui nevestei sa dea alea sapte-opt lantisoare, cruciulite... dam cerceii, luam toate tablourile din casa, luam toate icoanele din casa, pentru ca oricum depasesc 5.000 de euro... luam si cruciulitele alea care sunt mai mici, ca sa le trec aici, ca aici se spune ca trebuie trecute toate.
Eckstein Kovacs Peter: Deci, poate sa-i mearga declarantului mintea la rau, sa se duca la vecinul, la bunicul, la nasul, la finul cu tablourile nu stiu care, dar opinia publica va sti, pentru ca romanul e destept pentru ca si afla lucrurile.
Dan Carlan: Doresc sa dau doar doua exemple de alte forme de acumulare care nu sunt prevazute nicaieri in declaratie si, daca eliminam aceasta sintagma, eu nu am sa-mi pot declara nici milionul de dolari pe care il am sub saltea, pe de-o parte, si nici creantele pe care le am la intrarea, respectiv la iesirea din mandat si astea fac parte importanta din patrimoniul meu.
Eugen Nicolicea: Si, nu radeti, ca o sa depuneti si una (n.r. declaratie de avere) la sfarsit de an, pentru ca orice schimbare trebuie sa o notificati si modificarile, cum sunt acum, si daca va cumparati un telefon mobil de 300 de euro, o sa trebuiasca sa mai scrieti 4 pagini!
- Familie mare, neamuri multe...
Nicolae-Vlad Popa: Bine, sigur ca asta cu cadourile este o problema care doare si, intr-adevar, un coleg de-al dumneavoastra, in plina sedinta, a spus un lucru: ca la o astfel de zi de nastere a trebuit sa astepte vreo doua ore, pana a putut sa predea, ca nu putea sa il lase la poarta, pentru ca era prea valoros cadoul.
Nicolae Vacaroiu: Ce sa facem, familie mare, neamuri multe...
Nicolae-Vlad Popa: Sa predea cadoul, stiti dumneavoastra, undeva la Snagov. Este un obicei pe care incercam sa il eradicam prin aceasta lege.
- Crucisatorul intra la vapoare?
Nicolae Vacaroiu: Stimate colege si stimati colegi, va rog sa fiti atenti!
Gheorghe Funar:...avioane, elicoptere, vapoare si daca au trenuri, pentru ca, va spuneam...
...sunt trecute si alte mijloace de transport, care sunt supuse inmatricularii. Daca un tractor, o salupa trebuie declarate, dupa parerea mea, si elicopterul, si avionul, si alte bunuri mult mai valoroase.
Nicolae Vacaroiu: Crucisatorul intra la vapoare?
Gheorghe Funar: Domnule presedinte, depinde in cine trage.
- Ambarcatiunile usoare si lopetile
Adrian Paunescu: Daca sunt trecute, daca sunt nominalizate ambarcatiunile usoare, barcile, lopetile, ma rog, daca sunt toate luate pe rand, de ce sa lipseasca lucrurile pe care le au numai unii, elicopterele, avioanele? Punem pe cele mici si nu le punem pe cele mari?
Nicolae Vacaroiu: Pai dar lopetile nu sunt, domnule senator?
Adrian Paunescu: Nu sunt lopetile?
Nicolae Vacaroiu: Nu sunt.
Adrian Paunescu: Sa fie si lopetile, dar eu cred ca e de bun simt sa fim de acord cu aceste precizari, care fac parte intrinseca din transparenta pe care o solicita ministrul relatiei cu Parlamentul, domnul Bogdan Olteanu.
- Declaratie de avere.. la Parchet
Gheorghe Funar: Am solicitat sa se precizeze de semnatari daca au dat vreodata mita sau daca au luat vreodata mita. Am inteles insa ca Guvernul nu este preocupat sa cunoasca acest lucru. Ca atare, imi retrag amendamentele.
Nicolae Vacaroiu: O declaratie din asta inseamna fapta penala, domnule.
Monica Luisa Macovei: Daca vreti, la Parchet, se pot face astfel de declaratii.
- Tradare, tradare, dar s-o stim si noi...
Marcu Tudor: Dupa ce am inceput sa expun ceea ce cunosteam cu totii inainte si cazusem de acord ca sunt necesare, am fost atat de mult apostrofat si atat de mult argumentat invers de catre unii oameni cu care cazusem de acord inainte ca sunt necesare, incat am ajuns, pana la urma, un fel de paria, un fel de "ce te mai bagi si dumneata, domnule, de ce ai mai bagat un asemenea proiect de lege?" (..) In conditiile astea, nu ma surprinde o astfel de tradare de initiativa, pentru ca nu e prima data cand se intampla cumva, avem experienta de la alegerile generale. (...)Pentru ca mi-e si jena sa tot discut despre tradarea unor oameni, dar macar s-o stim si noi, cum zice Caragiale. (...) Si o sa fiu si mai dur alta data. Ma opresc numai aici, domnule Nicolaescu, si cand va fi nevoie voi mai vorbi. Va multumesc. Tradarea are si ea niste limite totusi.
- Ce vezi? Capite de fan. Ce vezi? Capite de fan.
Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Sucevei si Radautiului (dupa adoptarea OUG privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - ROMSILVA, in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor): Mergand pe teren, intreb pe cineva, in perioada toamnei:
- Ce vezi?
- Capite de fan.
- Ce vezi?
- Capite de fan.
Iata ce vad eu: lapte branza, smantana, carne.
Ce trebuie sa vedem in aceste 90.000 de hectare s-a spus. Deci, medicamentele necesare ingrijirii valorilor de patrimoniu national din Arhiepiscopia Sucevei si Radautiului si un ajutor pentru cei saraci, batrani sau copii.
La sfarsitul anului financiar, in buzunarul Arhiepiscopiei nu va ramane nici un leu din veniturile nete. Ele trebuie cautate in lucrari de restaurare si in ajutorarea celor saraci.
Cei care au votat impotriva, socot ca au facut lucrul acesta din necunoasterea problemei sau e democratic. De ce sa fim toti la fel? Fiecare gandim intr-un fel. Deci n-am nici un pic de resentiment fata de dansii.
- Adrian Nastase, fost presedinte al Camerei Deputatilor
Adrian Nastase: Dupa interventia domnului deputat Dusa, daca sunteti de acord, va propun sa trecem la vot in trepte: 200 de mp, 100 de mp, 50 de mp...(..) Votul acesta ne va arata cat de naivi vrem sa parem.
Adrian Nastase: Faceti o operatiune simpla: adunati 86 cu 76 si verificati. Pentru cei care nu cred. Avem secretari de sedinta. Daca nu aveti incredere ca ei stiu sa numere, schimbati-i.
Adrian Nastase: Dati-mi voie sa va reamintesc cateva lucruri. In primul rand, aceasta lege... domnule Nicolaescu, va rog sa luati loc, ca n-am inchis sedinta. Va rog sa luati loc ca spun lucruri foarte importante, ca de obicei.
Adrian Nastase: Imi pare rau ca trebuie sa revin la tribuna, pentru ca e greu sa las aceasta chestiune fara un raspuns.
Eugen Nicolaescu: S-a epuizat timpul, domnule presedinte!
Adrian Nastase: Se epuizeaza dupa ce vorbesc eu acum!
Eugen Nicolaescu: Abuzul functiei se cheama asta!
Adrian Nastase: Avantajul calaretului!
- Mi s-a defectat usor instalatia...
Miron Mitrea: Mi s-a defectat usor instalatia si nu mai imi dau seama cand am sau cand nu am microfon. Mi se pare ca s-a defectat pe deschis, ceea ce inseamna ca putem continua sedinta si vom vedea dupa aceea ce s-a intamplat.
Marcu Tudor: Din nefericire, si asta am sesizat de foarte multe ori, in coltul acela se aude foarte prost. Noi, intotdeauna, avem tendinta sa va intrerupem ca sa va intrebam din nou ce ati vorbit. As face o solicitare celor care sunt in drept sa faca niste difuzoare mai bune acolo sau nu stiu ce se intampla ca in partea aceea (arata in partea stanga a salii) aproape ca nu exista.
Marcu Tudor: Ungheanu sa vina si sa rezolve problema cu ceasul deoarece eu, acum, stau din timpul meu si orice timp suplimentar trebuie remunerat. Asa ca va rog sa ma platiti pentru asta. (..) Lasand gluma la o parte, timpul a trecut, domnule presedinte. Este noua fix, dumneavoastra nu puteti cadea intr-o a doua ilegalitate si sa socotiti un ceas care merge in urma ca fiind precis, pentru ca putea sa mearga in urma cu doua ore si acum sa ziceti ca este sapte si sa putem incepe sa judecam inca doua ceasuri.
Sergiu Andon (dupa ce a atinge microfoanele): Curenteaza, domnule presedinte. Rog ca Secretariatul... si a fost curentat si domnul Márton Árpád inaintea mea. Deci curenteaza nediscriminatoriu.
- Eu inteleg sa fim deposedati in acest joc de minge prin alunecare, dar nu prin "dare la glezna"
Constantin Tudor: Constat cu surprindere ca am imprumutat in Parlamentul Romaniei o tehnica din fotbal. Si anume, tehnica tragerii de timp, pentru ca acte normative importante, propuneri legislative importante sa nu poata fi supuse dezbaterii noastre.
Cristian Radulescu: Deci, eu inteleg sa fim deposedati in acest joc de minge prin alunecare, dar nu prin "dare la glezna". Haideti sa respectam regulile jocului, totusi. A numara altfel decat numarul de oameni care sunt in sala este totusi mult deplasat.
Valer Dorneanu: Au fost momente de colegialitate, de respect, dupa cum s-au inregistrat, din pacate si, uneori, climat de piata, climat de stadion, momente de tribuna care ne-au fost, in egala masura, reprosabile tuturor.
Anghel Stanciu: Pentru ca numai cei care suntem la comisii si raspundem de ele stim ce greu se face cvorumul, iar cei care sunt in doua comisii sunt - vorba unui mare antrenor de la Politehnica Iasi - "Pe stadion sunt studenti si la universitate sunt fotbalisti." Asa-i si cu acesti colegi ai nostri.
- De acord cu Biblia sau cu amendamentul?
Lakatos Petru: In actul normativ de stabilire a contraventiilor, aceasta posibilitate trebuie mentionata in mod expres. Eu am solicitat acest lucru, onor comisia n-a binevoit sa citeasca articolul pana la capat. Avand in vedere si textul din Biblie, ca: "Pacatul recunoscut este pe jumatate iertat.", atunci v-as ruga sa-i iertati si sa votati ca atare.
Adrian Nastase: Sper ca nu ne sugerati sa schimbam si prevederea aceasta din Biblie. Pe aceasta o lasam. Punctul de vedere al Comisiei.
Stelian Dutu: Din acest punct de vedere, Comisia este de acord cu mentiunea facuta de colegul.
Adrian Nastase: N-am inteles, e de acord cu Biblia sau e de acord cu amendamentul?
- O oferta de la Cornu..
Crin Antonescu: Aceasta modificare... nu pot angaja in acest moment intregul grup pe care il reprezint, dar va spun, sub titlu personal, ca deputat, ca nu accept ca programul acestei institutii sa fie comandat prin telefon nici de la Palatul Victori, nici de la Palatul Cotroceni, nici de la Cornu, nici de la Golden Blitz, de nicaieri.
Adrian Nastase: Am stat de vorba cu domnul deputat Crin Antonescu. I-am transmis, din partea primarului de la Cornu, dorinta de a-l propune ca cetatean de onoare, pentru ca, datorita publicitatii care se face acestei comune, cresc preturile la terenuri si m-a rugat sa va transmit aceasta oferta.
- ...si o doamna in toata regula
Miron Mitrea catre Lia Olguta Vasilescu: Chiar va rog sa va opriti un pic, domnisoara.
Stimati colegi, va rog, faceti liniste si ascultati vorbitorul, mai ales fiind vorba de o domnisoara, va rog un pic de politete.
Mona Musca (din sala): O frumoasa!
Miron Mitrea: Uitati, are dreptate doamna Musca: "o frumoasa domnisoara".
Lia Olguta Vasilescu: Va asigur ca sunt doamna in toata regula, domnule presedinte.
- Eu cu o jumatate de femeie nu stiu ce sa fac, va spun cinstit...
Lucian Bolcas: Nu s-a vorbit nicio clipa de paritate, ci de o participare. Adica daca am 5, 10, 11 nu trebuie sa am doi si jumatate femei sau trei si jumatate femei. Eu cu o jumatate de femeie nu stiu ce sa fac, va spun drept si cinstit, dar o femeie trebuie sa existe in cadrul acestor comitete si prin asta satisfac cerinta legii care tocmai de aceea este speciala, chiar daca avem o lege generala.
Rovana Plumb: Deci, spuneam ca apreciez tratamentul colegilor nostri, care remarca distinctia noastra, a colegelor, (...) si as dori ca dumnealor sa reflecteze la un angajament, pe care l-a formulat una dintre personalitatile feminine ale istoriei moderne, Margaret Thacher, care, chiar daca nu este de aceeasi doctrina ca si mine, spune un adevar: "Daca vrei sa obtii o promisiune, adreseaza-te unui barbat, daca vreti sa obtii o certitudine, adreseaza-te unei femei!"
Minodora Cliveti: De fiecare data cand Jacques Chirac se adreseaza francezilor, incepe: "Chers francais, cheres francaises" sau eventual invers
Lucian Bolcas: Va cer scuze, dar s-a afirmat o imposibilitate: institutii in care nu exista femei. Orice institutie este condusa de un director si orice director are o secretara, de preferinta blonda. Asa ca nu exista institutii fara femei.
Miron Mitrea (catre Monalisa Galateanu): Doamna Monalisa, ma iertati, vreti sa repetati? Mi se intampla si mie sa nu fiu atent cand vorbeste o doamna si-mi cer scuze.
Mona Musca: Nu-l contrazic pe colegul meu, presedinte de comisie. Intr-adevar, barbatii sunt in suferinta, in general, fata de femei, mai ales dupa o anumita varsta. Dar, nu despre aceasta vroiam sa vorbim.
Tamas Sandor: Doamna Mona Musca a spus aici ca barbatii sufera dupa femei dupa o anumita varsta. As vrea sa imi permiteti ca, in numele barbatilor, sa spun ca noi suferim intotdeauna dupa femei, indiferent de varsta.
Liviu Campanu: Aceasta campanie nu face altceva decat sa creasca imaginea sotiei dumneavoastra, sa-i creasca cota de piata, in conditiile in care era in concediu pentru ingrijirea copilului. Vedeti in fata un afis care reprezinta aceasta campanie, mai am si alte pliante, sunt platite din bani publici si, de asemenea, vreau sa va spun ca aici vedeti o initiativa, o campanie pentru suptul la san. Ce nu vedeti este modalitatea de a suge frumos, elegant din banii publici!
Miron Mitrea: Domnule presedinte, respectul meu fata de dumneavoastra este fara margini.
Anghel Stanciu As prefera un respect blond.
- Minutul mi l-ati mancat dumneavoastra cu proceduri neprocedurale...
Marcu Tudor: Nu va sfatuiesc sa ma iritati! Stati linistit! Am ridicat mana pentru procedura, dumneavoastra ati intrat direct in vot, ca sa nu mai am dreptul la procedura! Pai, e corect? Si, in afara de asta, chiar daca nu aveam procedura, eram cu mana ridicata demult si nu treceti la vot pana nu toti isi exprima dorinta!
Radu Rusanu: Bun. Procedura, domnule coleg.
Marcu Tudor: Nu mai vreau procedura, vreau sa-mi dati cuvantul normal!
Radu Rusanu: Domnule coleg, nu se mai poate!
Marcu Tudor: Va sfatuiesc sa nu va puneti in ceafa mea, profitand ca stati in spatele meu!
Radu Rusanu:Va rog foarte mult!
Marcu Tudor: Va rog sa conduceti sedinta regulamentar! Daca nu aveti regulament, va dau eu in mana unul!
Marcu Tudor: Lasati-ne sa ne spunem punctul de vedere al alegatorilor nostri! Si nu-mi bagati mie pumnul in gura, la 60 de mii de votanti din Prahova, ai mei! (...) Iata ca acel minut mi l-ati mancat dumneavoastra cu proceduri neprocedurale... daca vreti sa ma exprim astfel! Ca s-o mai terminam si intr-o nota de umor, deoarece ati fost iritat si nu v-am inteles de ce.
- Tehnica legislativa
Anghel Stanciu: Un tipar, pe care l-au supus la vot si l-au adoptat. Cand eram eu mic, era cu ouale: unele treceau prin inel, unele nu treceau si varia pretul. Acum, dansii au stabilit inelul si au luat amendamentul: trece prin tipar, e admis; nu trece, e respins.
Anghel Stanciu: Pe de alta parte, este primul caz de cand stiu eu, de circa 13 ani, cand motivarile sunt de genul indirect si imi cer scuze fata de Comisia de regulament, dar ele, in fapt, sunt de genul: "Asa vor muschii mei!". (...) La primul articol, unde a fost respins cu motivatia: "precizarile sunt super"! Este in bataie de joc facut sau noi am ramas in urma generatiei care spune: "e super!, e O.K.!, e... nu stiu ce... e cool!!".
Anghel Stanciu: Domnilor, e absurd. Orice gest responsabil, asumat, presupune o motivare. (...) Eu va rog sa va revizuiti atitudinea si sa acceptati ca domnul presedinte sa gaseasca o alta motivare, a treia, deci a fost cea scrisa, a fost cea orala, trebuie sa gasim o a treia modalitate de explicare. Ar fi cea prin semne. Da, nu stiu daca inteleg toti limbajul.
Eugen Nicolicea: V-as ruga sa ne spuneti care este modalitatea de inscriere (n.r. la cuvant) si daca se permite inscrierea si prin SMS, avand in vedere ca domnul Ponta, fiind ocupat cu telefonul, a uitat sa ma treaca pe lista, lucru foarte grav, pentru ca i-am lipsit pe colegii din partea dreapta de placerea de a ma auzi. Deci, daca ni se permite sa ne inscriem prin SMS, cred ca este mult mai eficient, pentru ca altfel nu suntem vizibili.
Marcu Tudor: Ca atare, cum Razvan Ionescu cred ca a facut vreo 30 de deplasari in patru ani in strainatate, era tot timpul plecat, am ramas singur sa fac toate minunile existente si neexistente in Comisia de aparare, de unul singur. Secretar n-aveam, vicepresedintele celalalt nu era. Semnam singur pentru toate.
Cristian Sorin Dumitrescu: Pentru ca sa ne pomenim acum ca raman eu autorul unui amendament respins, in loc de un amendament acceptat, si sa se admita un amendament care era exact textul initial. Aceasta este ilaritatea a ceea ce s-a intamplat sub aspect uman, sub aspect juridic insa, este mult mai grav.
Titu Gheorghiof: Nu ati fost atent. Imi pare rau. Stiu ca domnul coleg, lider al grupului dumneavoastra, polarizeaza toata atentia, toata atentia dumneavoastra a fost pe liderul grupului dumneavoastra. Ati fost atat de bine polarizati incat nu ati inteles ceea ce votati.
Victor Ponta: Am o intrebare pentru initiator, deoarece nu sunt specialist in agricultura, dar am ajuns in Parlament si cu voturile celor din zona rurala si ma intreb cum o sa le explicam ce inseamna furnizorii de inputuri. Daca dumneavoastra, initiatorii, ma ajutati sa explic taranilor din Gorj cum e cu furnizorii de inputuri si cu decontarea bonurilor valorice, o sa va fiu foarte recunoscator, daca nu, poate-i faceti un "input" in realitate domnului ministru Flutur.
Anghel Stanciu: Domnule presedinte, cu tot respectul cuvenit, va rog sa-mi permiteti sa va anunt ca eu, de acolo, din spate, nu trag semne, nu fac semn, ca nu am creta, n-am stilou, n-am ceva care sa ajunga pana la dumneavoastra, ci fac niste semnale, cu mana, cu lanterna, dupa cum este posibil.
- Exercitii de sinceritate
William Branza: Sunt la primul mandat si cred ca, daca stiam ca dam dovada de o circareala in Parlament, ma gandeam mai serios.
Alexandru Ciocalteu: As dori sa va vorbesc in calitate de medic, dar nu am curaj! Timp de 15 ani am predat si m-am ocupat de studenti ca sa pun diagnosticul de la usa, de semiologie medicala. Nu am ras asa de mult si n-am plans asa de mult ca in aceste doua zile, in care am asistat la anumite prestatii parlamentare care si acum imi fac un nod in gat, gandindu-ma la ceea ce se intampla in tara aceasta si spectacolul jalnic pe care-l oferim noi. . Mihai Tudose: Nici macar! Da cu multe virgule: 0,0 nu stiu cat, ca daca patenteaza dansii o asemenea metoda poate o extindem si devenim mult mai eficienti, dar daca nu, asa cum au spus antevorbitorii, avem de-a face cu un viciu care anuleaza, practic, tot ceea ce s-a intamplat ulterior.
Marcu Tudor: Este perfect justificat faptul ca nu puteti pune la vot o ilegalitate. Daca vreti, eu va fac o propunere atat de brutal ilegala, incat nici macar nu mai putem iesi pe hol, ca ne-ar putea lua oamenii ca suntem puscariabili. Si dumneavoastra le puneti la vot?
Cristian Radulescu: Nu am subscris unor atari modalitati de lungire a dezbaterilor si de tragere de timp in dispretul cetatenilor si banului public. O sa vreau doar un singur lucru sa spun aici, ca alaltaieri, din partea opozitiei s-au cerut drepturi la replica, la cuvant si pauze, in cuantum de 199 de minute, in timp ce din partea majoritatii s-a vorbit doar timp de 5 minute. Ieri, raportul a fost ceva mai favorabil, in sensul ca, din partea dumneavoastra s-a vorbit si s-au cerut pauze 180 de minute, iar din partea noastra s-a vorbit doar 18 minute. Si o sa aduc aminte doar ca conform unui raport recent, daca stam sa facem socoteala cat costa o ora de pauza, electoratul roman, este vorba de aproximativ de un miliard de lei.
Vasile Emilian Cutean: Nu cred ca este normal ca un elev, ca tot am vorbit de invatamant, care isi modifica nota in catalog sa ajunga pana la exmatriculare, iar un coleg de-al nostru care modifica niste documente oficiale si care au o gravitate mult mai mare si implicatii mult mai mari sa nu pateasca nimic!
Marcu Tudor: La noi, din nefericire, domnilor, datorita clientelismului politic, datorita intereselor "financiare" - de ce sa ne ferim s-o spunem, domnilor? -, si nu a crezului politic! Doar nu suntem copii naivi! Nimeni n-a plecat din partid ca nu mai era de acord cu politica partidului. Astea sunt glume pentru "Buna seara, copii!", la ora 19,00. Au plecat, toti, cu niste interese "de afaceri"; toti cei care au plecat de la noi din partid au afaceri. Nu-i condamn ...
Constantin Nita: Deci, daca facem o socoteala in ultimii 10-15 ani, Camera Deputatilor a cheltuit peste 1500 de miliarde pentru plata cazarii deputatilor. Cred ca este timpul sa luam o decizie si pe aceasta chestiune.
Emil Radu Moldovan: Ce credeti ca pot sa creada oamenii care sunt in afara acestei sali despre noi, daca noi ne comportam asa cum ne comportam acum? Cum sa ne respecte oamenii de afara, daca noi ne respectam asa cum ne-am respectat astazi, la incheierea sedintei!
Gratiela Iordache: Am si eu o intrebare catre dumneavoastra. De cate ori am inceput sedintele la timp? Vad ca suntem foarte grabiti sa terminam. Cand incepem nu mai suntem la fel de grabiti sa intram in sala. Cred ca ar trebui sa judecam cu aceeasi masura.
Eugen Nicolaescu: Deci, eu cred ca trebuie sa le spunem lucrurilor pe nume, sa le clarificam, lumea sa stie adevarul, pentru ca, altfel, introducand confuzii, nimeni nu va mai intelege nimic. Probabil ca toata lumea va crede: "Uite-i si pe astia, politicienii, n-au ce face si pierd vremea, toata ziua sa stea de vorba la microfon!" Aceasta este realitatea.
Dan Motreanu: De ce un proiect de lege si nu o ordonanta de urgenta? Datorita faptului ca, inca din campania electorala, Guvernul nostru s-a angajat sa nu mai guverneze prin ordonante de urgenta, sa vina cu legile in Parlament, pentru ca este mult mai bine ca sa dezbatem aceste legi si sa nu le trecem in pripa, iar dupa aceea sa venim cu fel de fel de amendamente la ele.
Titu Gheorghiof: Iata de ce nu trebuie sa aprobam sporuri de vechime in munca pentru parlamentari! Nici acum nu se stie ca Legea bugetului nu este lege organica, este lege ordinara! Iata de ce intotdeauna ma voi opune unui spor de vechime in munca!
Cristian Radulescu: Prima remarca este ca devine evident ca se trage de timp si intr-un mod foarte inabil, in Parlamentul trecut eram obisnuiti cu modalitati mai sofisticate.
- A fi sau a nu fi, intelectual si fizic, in acelasi timp..
Ioan Timis: Eu n-am sa va spun toata povestea deliberarilor din Comisia juridica, a facut-o colegul meu, Cristian Dumitrescu. Dar, in schimb, am sa va spun o alta poveste si mai ales am sa va spun cum rezolvam dilema shakespeariana de a fi sau a nu fi prezent in Comisia juridica, intelectual si fizic in acelasi timp.
Ioan Timis: Dreptul la replica este foarte scurt. As dori, si rog colegii sa nu mai pronunte numele meu in legatura cu prezenta sau neprezenta la lucrarile Comisiei juridice, pentru ca nu sunt o persoana, cand invizibila, cand vizibila, nu sunt o prezenta pulsatila, sunt o prezenta reala. Atata timp cat am fost, am fost acolo si, cand n-am fost, n-am fost. Simplu. O scrisoare pierduta...
Varujan Pambuccian (la dezbaterile privind Regulamentul Camerei Deputatilor): Fratilor! (Majoritatea striga: "Bravo!")
Iertati-ma, fratilor, daca emotiunea ma cuprinde atat de tare, suindu-ma la aceasta tribuna, pentru a va spune si eu, ca orice fiu al tarisoarei mele (Majoritatea: "Bravo!"), ca in aceste momente solemne (Majoritatea aplauda si striga: "Bravo!") ma gandesc la tarisoara mea (Bravo!), la Romania (Bravo!), la binele ei (Bravo!), la viitorul ei! (Bravo!)
Fratilor! Mi s-a adus o imputare si sunt mindru de ea! (Bravo!) Mi s-a adus imputarea ca sunt prea, ca sunt foarte, ca sunt ultra-progresist (Bravo!), ca sunt liber-schimbist (Aplauze. Bravo!), ca voiu progresul cu orice pret! (Bravo!)
Da! Da! Da! De trei ori da! Voiu progresul! (Bravo!) Si nimic alta ceva decat progresul, pe cale economica (Bravo!), politica (Bravo!), sotiala (Bravo!) si... si... si...! (Bravo! Urale, ovatii, aplauze frenetice ale deputatilor din Majoritate. Aplauze ale deputatilor din Opozitie, care striga, de asemenea, "Bravo!")
- Cred ca cel mai usor lucru, cand ai un microfon in fata, este sa jignesti pe cineva
Victor Ponta: Tot in stenograma (...) apare un alt moment important pentru desfasurarea Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, un moment care conteaza pentru decizia pe care o luam: presiunile facute de un coleg al nostru, domnul Buda (eu am crezut mult timp ca este o porecla, nu e numele dansului), care a amenintat-o pe doamna Jipa.
Adrian Paunescu: Va spun o poezie a lui Breslasu, care s-ar putea sa va enerveze: "Asa e soarta boului, vitel adult,/ sa stea la poarta noului /nitel mai mult".
Tudor Marcu: Si sper ca in continuare sa ajungem sa ne respectam si atunci cand spui cuiva: "Mai, omule, nu esti pregatit deloc in domeniul acesta!, spune-i-o cu zambetul pe buze si accepta si el. Dar daca tipi tare la el si il bruschezi, nu mai primeste, ci deja denaturezi tonul, denaturezi atmosfera.
Miron Mitrea: Cred ca cel mai usor lucru, cand ai un microfon in fata, este sa jignesti pe cineva. Probabil ca mi s-a intamplat si mie, nu mi-aduc aminte.
Constantin Nita: Domnule Ghise, spun ceva, daca vreti, de liberali. Adica, liberalii au idei solide si originale; cele originale nu sunt solide, iar cele solide nu sunt originale.
Anghel Stanciu: Eu va propun, mai am inca 60 de amendamente, ii mai dau 5 minute distinsului domn, sa-mi mai traga niste injuraturi, ca asa merit! Ca l-am suportat destul de mult in timp, si pe dansul, si pe altii!
Victor Ponta: Am fost ieri in judetul pe care domnul ministru Nicolaescu il reprezinta in Parlament, in Mures, si oamenii de acolo-mi spuneau, zambind, asa, ca-i spun "ministrul rudotel". (...) Nu cred ca dac-ai fost contabil oriunde, de la CAP pana oriunde, intr-un minister, trebuie obligatoriu sa te pricepi la Sanatate. Am o singura propunere si-nchei rugandu-l pe domnul Nicolaescu, a carui lipsa n-o simtim in Parlament, sa puna capat acestei motiuni, sa vorbeasca cu domnul Tariceanu sa-i dea o functie de ministru de unde nu mai poate sa omoare oameni.
Crin Antonescu: Dar, sa va permiteti sa spuneti de la acest microfon ca nu vreti sa mai auziti, am impresia ca sunteti nervos si am impresia ca tropaiti din picioruse. Si va invit colegial si respectuos sa tropaiti din picioruse la sedintele Tineretului Social-Democrat, cand va jucati de-a Che Guevara vara, pe la Florica, daca mai beti un sprit si nu platiti, dar nu in Parlamentul Romaniei.
Sorin Oprescu: Inchei spunandu-va cu toata responsabilitatea, fara sa doresc sa jignesc pe nimeni, ca ascultandu-l pe domnul ministru Nicolaescu, ascultand reactiile multora de aici din sala, imi dau seama cat de multa dreptate avea bunicul meu care spunea asa: "Cu prostul care nu are scoala te lupti putin si ai izbutit, dar lupta este colosala cu prostul care are scoala."
Victor Ponta: Eu vroiam sa-i rog pe colegii din PRM sa-l primeasca inapoi pe domnul Stanciu, sa-i dea comisia, ca sa-l tina ocupat, sau, daca nu, sa ne punem mana de la mana sa-i luam o galetusa cu nisip, o trotineta, tot ceea ce-i trebuie.
Anghel Stanciu: Credeam si imi exprimam speranta ca, in timp, unii colegi, inclusiv distinsul nostru coleg Ponta, au facut pasul de la galetusa la laptop. M-am inselat! Dansul vrea sa-mi dea jucaria domniei sale preferata: galetusa, trenuletul si asa mai departe. Dati-mi voie, distinse coleg, sa le refuz.
Radu Podgorean: Aproape ca accept scuzele domnului Oltean, daca dansul considera ca a spune cuiva ca iti trag o mama de bataie si a-l injura de mama este o maniera foarte politicoasa. (...) Al doilea lucru pe care vreau sa-l spun este ca imi pare rau ca n-am iesit imediat pe hol, pentru ca sa am si un certificat medico-legal pentru a face dovada. Si al treilea lucru pe care vreau sa-l spun este ca totusi mi se pare surprinzator ca de fata cu alti colegi care erau de la mine din partid si care pot depune marturie, dansul a gasit totusi de cuviinta sa-si ceara scuze, pentru ca s-au comportat politicos cu mine. Este culmea politetii, sa-si ceri scuze ca ai fost politicos cu cineva.
Frunda Gyorgy (din sala): Am vorbit de doua categorii: de gentlemeni si de Funar
Nicolae Serban: Cea mai scurta declaratie politica ar fi fost sa va invit afara, la o plimbare prin Bucuresti, si acolo vedeam exact cum stam cu guvernarea si ce a inteles doamna prefect Mantale - numita, intr-o revista politica, "Mantale - trei cazmale" - din guvernarea in Capitala.
- Istorie si delicatese..
Victor Sanda: Am rugamintea la colegii liberali sa ma asculte doua secunde: liberalismul, intre cele doua razboaie mondiale, a atins apogeul, sub conducerea marelui Bratianu. Interpelat in Parlament, marele savant Iorga, care i-a reprosat, ca - ce sa invat eu de la un inginer? - omul a spus: "Masura, domnule profesor!" Normal. In tot ceea ce facem trebuie sa avem o masura, o masura in toate.
- Parlamentul interbelic
Valer Dorneanu (dupa ce facuse o istorie a parlamentarismului): Pacat ca acum, ca primar general, uitand maniera parlamentara, a iesit la lupta cu coasa parinteasca si, in loc sa manuie in scopul traditional, o foloseste ..
O voce din sala: Suntem la 1848?
Valer Dorneanu: Nu am ajuns inca la '48.
Ovidiu Teodor Cretu: Aceasta este atmosfera pe care liderii judeteni ai Aliantei "Dreptate si Adevar" au instaurat-o in judetul Bistrita - Nasaud, facand pentru aceasta tot ce le sta in putinta, inclusiv discreditarea unor oameni de buna credinta, adevarati profesionisti din cadrul aparatului Consiliului judetean, ai serviciilor deconcentrate, negand tot ce s-a facut bun in judet, aplicand o parafrazare a generalului american Sheridan ,"Singurul pesedist bun, este un pesedist demis".
- Interpretari rauvoitoare...
Marcu Tudor: Dati-mi voie, cu tot respectul, domnule Eckstein si toti ceilalti din Comisia pentru aparare, ordine publica si securitate nationala, in special pentru doamna Norica Nicolai - care mi-a dat o gripa zdravana data trecuta...
Lia Olguta Vasilescu (in timpul unui discurs de cateva zeci de minute): Nu mai stiu unde am ramas, asa ca o sa reiau, domnule presedinte, dar am fost provocata. Asta este situatia! (...) Domnule Buda, mai am 45 de pagini. Daca sunteti dragut sa ma lasati sa termin, totusi?
Miron Mitrea: Doamna Vasilescu, va rog, nu amenintati deputatii in sala!
Lia Olguta Vasilescu: Nu mi-as permite, domnule presedinte! Nu fac fata unui asemenea barbat!
Miron Mitrea: Este in regula, domnule deputat, am retinut. Nu stiam unde era povestea cu amendamente orale, nu reuseam sa gasesc cuvantul acesta. Va spun, cu toata prietenia, ma uitam sa vad unde era aceasta idee.
Ovidiu Branzan: Intrucat mie nu-mi suna deloc bine romaneste acest cuvant, aceasta formulare, este cam ca si cu "amendamentele orale", unde formularea respectiva era supusa unor interpretari rauvoitoare, eu as propune ca aceasta reformulare sa se reformuleze in felul urmator...
Aurelia Vasile: Uitati-va, va rog, in actualul birou sau teoretic, in afara de Daniela Popa, nu mai avem nici o alta doamna deputat reprezentanta la alte niveluri si cred eu ca, cu scuze de modestie pentru ce am sa spun in continuare, femeile pot, de foarte multe ori, sa conduca in locul barbatilor, daca vreti, fiind mai constiincioase si mai aplecate asupra subiectului.
Lucian Bolcas: Avem un domn deputat care s-a plans, nu stiu, de discriminare sau de hartuire, va rog sa poftiti la microfon.
Gheorghe Firczak: Niciodata nu m-am temut ca dumneavoastra m-ati putea hartui. Sunt convins ca nu ne-ar face placere nici mie, nici dumneavoastra. Anghel Stanciu: La solicitarea plenului, cred ca doamna ministru mai zaboveste in Camera.
Emil Radu Moldovan: In camera cui?
Anghel Stanciu: Nu stiu, nu pot sa precizez. Nu te baga peste licuriciul sef, ca o incurci.
- Daca nu clarificam lucrurile acum, isi baga dracul coada si nu mai vedem Patriarhia...
Nicolae Popa: "Cei din urma vor fi primii..." Asa spune la Biblie, speram sa ajungem primii, desi suntem lasati la urma.
Titu Gheorghiof: Sa incercam sa trecem de la cele lumesti la o parte mai spirituala. (..) As dori si va solicit, stimati colegi, si mai ales liderilor grupurilor parlamentare acum o modificare a ordinii de zi, si anume sa dam Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. V-as propune ca proiectul de lege care priveste problematica terenurilor pentru care si Prea Inalt Prea Sfintia Sa, Arhiepiscopul Sucevei, este prezent, sa-l trecem acum de pe ordinea de zi (..). Si sa incepem dezbaterea pe acest proiect de lege.
Lucian Bolcas: Iertati-ma, dar sunt cateva lucruri neprecise aici. In primul rand, nu inteleg cum se trece de la cele lumesti la cele spirituale, cand e vorba de 90.000 de hectare de padure?!
Nicolae Popa: Noi vom vota, repet, pentru adoptarea acestei ordonante de urgenta si bineinteles ca il rugam pe Inalt Preasfintia Sa sa se roage pentru noi, pentru fapta buna pe care o facem astazi. (OUG 100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publica a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - ROMSILVA, in proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor)
Anghel Stanciu: Recunosc, in fata distinsilor colegi, ca nu sunt un maestru si un doctor in cele sfinte, dar sunt inginer constructor si cred ca, sa ma ierte Cel de Sus, daca nu clarificam lucrurile acum, isi baga dracul coada si nu mai vedem Patriarhia.
Ioan Oltean: Ar trebui sa va bucurati ca viitoarea catedrala este alaturi de noi, pentru ca multi din aceasta sala ar trebui sa treaca dimineata pe acolo inainte de a veni aici.
- Iubesc ursul, domnule deputat, mai putin cutumele...
Bogdan Niculescu Duvaz (la dezbaterea unei ordonante pentru aprobarea numarului de exemplare din speciile urs, lup, ras si pisica salbatica, care se pot recolta in cadrul sezonului de vanatoare 2005 - 2006): Nu e un lucru mare pe care vi-l propun, pentru dumneavoastra care conduceti asta seara sedinta, cu atat mai mult cu cat stiu ca iubiti cutumele. Haideti sa facem o cutuma civilizata...
Dan Radu Rusanu: Iubesc ursul, domnule deputat, mai putin cutumele... Dar pe urs il iubesc...
Bogdan Niculescu Duvaz: Si pe urs foarte bine faceti ca-l iubiti.
Adrian Nastase: Si in perioada aceea in care, impreuna cu un aliat important, care era doamna Brigitte Bardot, nu este in sala, deci nu cred ca va cere drept la replica, insa cei care in Franta isi aduceau aminte despre ultimii doi ursi care fusesera impuscati din greseala cu zece ani in urma, ne dadeau lectii despre felul in care trebuie sa avem grija de ursii din Romania. (...) Nu stiu daca vor trebui stabilite cote de vanatoare la fluturi, nu stiu daca la licurici va trebui sa luam masuri! Dar va asigur ca vanatorii din Romania stiu ce au de facut (...).
- Nu am dat interviu, va rog sa credeti; numai mimam...
Adrian Nastase: Am cerut dreptul la replica pentru a va informa ca nu sunt fostul presedinte al AGVPS, ci actualul presedinte al AGVPS. Mi se pare incalificabil ca acest lucru sa nu fie cunoscut, dupa ce, luni de zile, am fost criticat in presa.
Miron Mitrea: Domnule deputat Stanciu! Va rog, fara interviuri in sala! Va rog! Va rog, colegii din presa, sa treceti la locul care va este rezervat. (In preajma deputatului Anghel Stanciu se afla o echipa cu aparate de filmare.)
Anghel Stanciu: Domnule presedinte, nu am dat interviu, va rog sa credeti; numai mimam.
Mircea Purceld: Va rog, domnule presedinte de sedinta, in banca ministrilor a aparut un fotograf. V-as ruga sa-l rugati sa paraseasca banca ministrilor. Ne face fotografii intruna. Si are preferinta pentru o anumita zona a salii.
O voce din sala: Este secretar de stat!
Miron Mitrea: Daca-i secretar de stat, cu atat mai grav este, daca se ocupa de poze.
Ion Manzana: Desi nu avem nici o televiziune ca sa ma filmeze vorbind aici despre austeritate, despre pensionari si despre categorii defavorizate, va rog frumos, domnule presedinte, sa supuneti la vot propunerea colegului de la PD de amanare, lucru cu care PRM este de acord.
Adrian Paunescu (catre Cristache Radulescu): Daca dumneavoastra imi vorbiti mie despre presa inseamna ca lucrati la o presa de ulei. N-ar fi bine sa va astamparati? N-ar fi bine sa va vedeti si sa va cultivati lungul nasului? E posibil asa ceva? N-aveti pic de simt al masurii?
- Caldura mare...
Dan Ioan Popescu: Va multumesc, domnule presedinte. Eu nu sunt vanator. Am asistat la...
Dan Radu Rusanu: Nimeni nu-i perfect, domnule deputat.
Dan Ioan Popescu: ...o discutie foarte interesanta cu numarul de ursi care au fost decimati dar au crescut in trei judete, deci nu mi-e clar, dar ca si deputat, am aflat ca in raportul de tara vom citi cu mare atentie numarul de ursi, de vulpi si de alte animale...
Dan Radu Rusanu: Domnule deputat, credeam ca sunteti pe procedura pe noul proiect de lege de import-export pentru produsele agricole!
Dan Ioan Popescu: Domnule presedinte, cand mi-ati dat cuvantul, eu sunt om serios si vorbesc pe procedura. Imi fac o usoara incalzire, ca am emotii cand imi dati dumneavoastra cuvantul, am niste emotii teribile...
Dan Radu Rusanu: Domnule deputat...
Dan Ioan Popescu: ...si dumneavoastra ma intrerupeti.
Dan Radu Rusanu : Domnule deputat, considerati-va incalzit si treceti la subiect.
Dan Ioan Popescu: La care subiect?!
Dan Radu Rusanu: Pe care vreti sa-l abordati, cred. (Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind instituirea sistemului de certificate de import si de export pentru produse agricole)
- Va multumim pentru politetea dvs, care nu este prevazuta insa in normele de tehnica legislativa
Cristian Radulescu (catre Miron Mitrea): Eu nu va banuiesc pe dumneavoastra de a fi un presedinte de sedinta slab, dimpotriva, cred ca sunteti un presedinte foarte autoritar, chiar musculos in felul de a conduce dezbaterile.
Marcu Tudor: Imediat! Imediat termin! Imi sunteti foarte simpatic, chiar daca aveti mustata, semanati cu bunicul meu, ca si el avea mustata...
Marcu Tudor: Dumneavoastra ati avut o retorica impecabila, dar bazata pe o fundamentare falsa.
Cornel Stirbet: In primul rand, as vrea sa va felicit pentru foarte frumoasele si demagogicele cuvinte pe care le-ati spus aici ...
Cristian Sorin Dumitrescu: Nu vreau sa fac asertiuni, ca sa nu va fur din timp, pe marginea interventiei mele. (I se ofera vorbitorului alt pahar cu apa) Domnule presedinte, apreciez gestul colegului nostru, dar a turnat apa intr-un pahar de unde a mai baut cineva. Eu nu pot sa fac acest lucru.
Lucian Bolcas: Va multumim pentru politetea dvs, care nu este prevazuta insa in normele de tehnica legislativa
Puiu Hasotti : In perioada aceasta ma simt dator sa felicit din toata inima PSD pentru ca printr-o miscare dibace ne-a oferit pe cel mai reprezentativ candidat al sau pentru inalta functie de edil-sef al Capitalei, pe domnul Marian Vanghelie, "care este", potrivit propriilor sale afirmatii, un om "cu foarte multe opinii la care trebuie sa se gandeasca foarte bine". Este un om care, asa cum remarca si seful sau de campanie electorala "a crescut in viata culturala si profesionala".
Gheorghe Funar: Imi place spiritul de gluma al colegului Frunda. Domnia sa, cand era coleg cu sotia mea la scoala, statea in spatele ei si se uita peste umar ca sa treaca clasa, era Gheorghe Frunda.
Doru Ioan Taracila: Domnule presedinte, ma maguliti pentru a treia oara astazi. Regret ca nu pot face si eu acelasi lucru.
Teodor Viorel Melescanu: Faceti un efort, faceti un efort.
- Pentru unii ratiunea este in vacanta, dar gura face ore suplimentare!
Titu Gheorghiof: In sfarsit o zi deosebita in Parlamentul Romaniei: dezbateri parlamentare, dupa patru ani de intuneric, iata, au inceput dezbaterile parlamentare. Doar ca, pentru unii ratiunea este in vacanta, dar gura face ore suplimentare!
Marcu Tudor: Dupa indelungi dezbateri, la care am participat eu cu Purceld... si Grupul PRM-ului, am refacut putin ideea pe care am mai exprimat-o o data, si anume, aceea ca comisia, pentru care, inca o data spun, am tot respectul si aceasta este o vorba nedisimulata, directa si fara putinta de tagada, indiferent de culoarea politica, oamenii astia au muncit mult si au facut o treaba buna.
Eugen Nicolicea: As dori sa nu priviti chiar cu atata ingaduinta acest incident, raportat doar la pozitia dumneavoastra fata de atunci cand bateati tam-tam-ul, inclusiv la prezidiu, pentru ca un coleg a avut o exprimare pentru care si-a cerut scuze, ceea ce nu este cazul acum, vorbind de mandarini portocalii, mandarinul fiind un rang nobiliar in China, iar limba oficiala se numeste mandarina. Atunci ati batut in banci, ati batut tam-tam-ul la tribuna si a fost obligat un coleg sa-si ceara scuze. Daca sunteti drepti si mai ales cinstiti, va rog sa procedati la fel.
Marcu Tudor: Suntem juristi multi aici, mai buni decat noi, eu nici nu sunt jurist, dar am un cap - zic eu - mai limpede decat unii care nu sunt in sala aceasta.
Niculae Mircovici: Domnule presedinte, avem doua unitati de masura. Uneori se pierde timpul cu deplasari pana la microfon si cu cuvinte in plus, alteori trecem foarte repede peste niste propuneri care sunt facute fara a fi cuprinse intr-un amendament anterior comisiei si comisia, chiar daca ar fi supraoameni, n-ar reusi sa realizeze exact uneori situatii care pot fi de domeniul ilarului.
Marcu Tudor: Dar noi bucuram ca va avem in spatele nostru, in fata noastra, pentru ca este greu sa faci un slalom printre ilegalitati, chiar daca acestea sunt in numar de trei.
Anghel Stanciu: Aceasta este logica care rezulta din geneza Constitutiei!
Nicolae-Vlad Popa: Am avut un fenomen de coruptibilizare a tarii si vrem sa decoruptibilizam pentru ca in situatia noastra, actualmente, daca nu facem declaratia si nu aratam cine este persoana care-si permite sa faca cadouri peste valoarea de 300 euro si lasam, asa cum doresc unii, nenominalizata persoana respectiva, nu am facut nimic.
Razvan Theodorescu: Tine minte ca, indiferent de pozitiile noastre politice, inainte de alegeri i-am dat dreptate si public am facut un gest de care va amintiti, am protestat impotriva a ceea ce se intampla acolo..
- Si Titanicul s-a indreptat tot spre dreapta prima data...
Alexandru Manastireanu: Daca fortam un paralelism cu un bine-cunoscut personaj de film, ministrul Gheorghe Dobre ar putea fi lejer agentul 000. Zero drumuri reparate, zero poduri refacute, zero podete reconstruite.
Anghel Stanciu: De aceea, este clar ca treaba cu revocarea si alegerea in aceeasi zi este similara cu cea pe care o stim de la soldatul sovietic, care mergea cu tigara aprinsa pe sub gheata si batea pe ceilalti dincolo.
Lucian Bolcas: In aceste conditii, desigur ca majoritatea politica isi va vota acum propriile drepturi. Ii priveste. Dar, cum sa va spun, exista o fraza frumoasa dintr-un film cu Spencer Tracy, "Procesul de la Nürenberg": "Este logic ce spun dansii, dar nu este drept si nu va fi drept niciodata."
Valeriu Zgonea: Dati-mi voie, pentru distinsul coleg sa ajunga sus, merge mai greu si este greu pentru dansul, vreau sa-i aduc aminte domnului Titus Gheorghiof ca si Titanicul s-a indreptat tot spre dreapta prima data. Daca nu-si aduce aminte ...
- Viitura de protocol si dezastrele Rita, Catrina si Sulfina...
Rovana Plumb: Stiti ceva? In domeniul protectiei mediului, Guvernul Nastase v-a dat o masina la cheie. Dumneavoastra nici macar nu puteti sa-i puneti benzina.
Rovana Plumb: Dupa sase valuri de inundatii, cum ati spus, presedintele si premierul au reusit, in sfarsit, sa-si faca rost de o viitura de protocol, o viitura de protocol previzibila si localizabila. A fost chemat chiar regimentul de garda pentru a ridica un dig pe care puteau sa-l faca localnicii. S-a jucat o opereta proasta, in timp ce oamenii din Tuzla si din Barbulesti stateau sub ape.
George Baesu: Domnul ministru Borbely ne-a invitat sa ne uitam la BBC si CNN si alte posturi de televiziune americane. Acolo o sa vedem ca americanii au dat dezastrelor doua nume: Rita si Catrina. Avem si noi un nume pentru dezastrul national: Sulfina!
- Situatie metafizica...
Miron Mitrea: Dar de unde stiu eu ce o sa ne spuna, stimate coleg? Ma intrebati pe mine, de parca eu sunt in mintea dumneavoastra!
Lucian Bolcas: Iertati-ma, domnule deputat, va cer scuze, nu dialogati cu sala. Eventual dialogati cu eternitatea.
Lucian Bolcas: Regret cuvantul domnului deputat Tabara care creeaza o situatie metafizica. Daca nu e responsabila nici o guvernare de pana acum de ce s-a intamplat cu F.N.I.-ul, cine e responsabil? Sicriul lui Mahomed care pluteste intre cer si pamant?
Mircea Ifrim: Ma iertati ca iau cuvantul, dar medicina veterinara este apropiata de medicina umana. Sigur ca adevar absolut este numai Dumnezeu, in religia crestina. Pentru tot restul, pot fi argumente diametral opuse.
Voci din bancile Puterii: Ce procedura? Va bateti joc? Haideti ca s-a terminat minutul.
Anghel Stanciu: Procedura gratioasa, draga. Nu ne batem joc, pentru ca mai am aici ceva care spune... Este un minut dupa echinoctiu de toamna.
- Bancuri cu iepurasi, cu Stalin si cu militianul care nu voia sa inteleaga
Victor Sanda: Si o sa ajungem... am o rugaminte, domnilor liberali, v-am laudat ca sunteti descendentii marelui Bratianu. Vad ca sunt obligat sa va explic de atatea ori pana intelegeti. E ca in bancul ala cu militianul care nu vrea sa inteleaga.
Adrian Nastase: Stimati colegi, discutia aceasta despre ursi a fost importanta si in campania electorala. Mi-aduc aminte de celebrul banc si intalnirile repetate dintre urs si iepuras. Acum, sigur, populatia se intalneste cu iepurasul si urmeaza, fara indoiala, concluziile necesare.
Titu Gheorghiof: Si, asa dupa cum v-am spus, parte a acestei societati romanesti, odata instruia in felul urmator oamenii care stateau de paza; si cand venea seful si-l intreba pe cel care statea de paza - Ce pazesti aici? Bombe. Si ce numar ai la bocanc, soldat? Secret militar - asa a fost si interventia anterioara.
Mihail Lupoi: Am ascultat cat de competenti au fost cei din fosta guvernare, cat de profunda analiza au facut cei din actuala guvernare. Mie, insa, toate acestea imi aduc aminte de o gluma care circula pe vremea lui Ceausescu: un copil il intreaba pe taica-sau care e diferenta intre societatea socialista si cea capitalista, si taica-sau ii raspunde, iar copilul nedumerit ii zice. "Tata, pai, daca la ei e asa de rau si la noi e asa de bine, de ce la noi e asa de rau si la ei asa de bine?".
Adrian Paunescu: In situatia asta, a reaparut un banc genial, din vremea lui Hitler si din vremea lui Stalin. Cica fugeau iepurasii pe camp si au fost intrebati: "De ce fugiti?". "Pai, pentru ca s-a nascut si s-a afirmat vanatorul cinic care impusca toti iepurasii cu trei urechi." "Bine, bine - zice cel care a intrebat - si de ce va temeti, din moment ce voi aveti numai doua?" "Da, dar acest vanator intai impusca si, abia dupa aceea, numara".
- Miorita, Cenusareasa si pestele lui Bulgakov
Titu Gheorghiof: Pe aceasta situatie si pentru ca inainte de pauza mi s-a reprosat existenta unei democratii ideale..., da, am vazut democratia ideala, care s-a derulat in cadrul unui congres, care suna cam asa: "Baciu ardelean cu cel moldovean,/ Mari, se vorbira si se sfatuira,/ La apus de soare, ca sa-l omoare/ Pe cel muntean, /Ca-i mai ortoman, / Si-are oi mai multe si vorba mai dulce!"
Eugen Nicolicea: Si pentru ca sunt in continuare de acord cu colegii mei - astazi, nu stiu ce se intampla cu mine -, dati fuga la Cotroceni si spuneti: "Stapane, stapane, mai cheama si-un caine!"
Titu Gheorghiof: Se spune ca intr-o dumbrava era o mare disputa intre cioara si privighetoare, care canta cel mai frumos si care stie cel mai bine regulamentul dumbravii. Si, pentru ca n-au ajuns la nici o concluzie, pe cand se certau apare un mistret si ele spun: "Uite, asta sa ne judece". Si asta judeca si spune: "Cioara." Si intrebata privighetoarea: " Dar nu esti suparata? Nu, nu sunt suparata pentru ca cioara canta mai bine ca noi, sau stie procedurile mai bine ca noi. Sunt suparata ca m-a judecat un mistret".
Puiu Hasotti: Ce mana opozitia de azi la lupta si, mai ales, ce o indreptateste sa dea lectii de moralitate si de conduita politica? Raspunsul este, pentru a prelua titlul unei arhicunoscute piese a unui celebru muzician si poet american "vanare de vant".Vantul schimbarii a spulberat, insa, in 2004, moralitatea politica a PSD-ului...
Viorel Arion: Judetul Hunedoara este de departe judetul cel mai afectat economic si totodata cel care are nevoie ca de aer de aceasta autostrada. O tara cu cenusarese este o tara fara viitor, fara demnitate. Cenusareasa Romaniei sufera de prea multa vreme de foame. Exclusa de la toate festinurile tranzitiei, trage sa moara, asa incat va rog, pentru prima oara, faceti-i va rog un loc la masa.
Adrian Paunescu: Eu am sa va reamintesc un lucru pe care - sa va spun ca el este scris deja - il spunea Gogol, candva, si i l-am citat unui coleg al dumneavoastra: "mintiti prea mult pentru rangul dumneavoastra". Va rog eu mult, astamparati-va.
Minodora Cliveti: Situatia aceasta imi aminteste de o foarte simpatica lucrare literara a lui Bulgakov, care vorbeste despre asa-zisa prospetime de gradul doi, atunci cand un client se duce intr-un restaurant si vede niste peste deja verde si incearca sa-i ceara respectivului care vindea acolo explicatii si i se spune: "Nu, pestele asta nu e expirat, e doar o prospetime de gradul doi."
Anghel Stanciu: Domnule presedinte, sa te fereasca