Inpolitics publica articolul "Nemuritorul Hrebe a cazut iar in picioare: ramane sef la PSD Bacau", pe care il puteti citi in continuare.
'Viorel Hrebenciuc s-a salvat din nou de la decadere politica, dovedind ca isi merita renumele de highlander al politicii: el va pastra sefia PSD Bacau, de unde era dat ca sigur debarcat, in ultimele saptamani.
Surse pesediste afirma, pentru Inpolitics, ca la alegerile din 10 iulie pentru sefia puternicei organizatii bacauane, Viorel Hrebenciuc isi va reinnoi mandatul, desi fusese mai aproape ca oricand de debarcare.
In ultimele saptamani, presa a relatat in mai multe randuri ca noua conducere a PSD, in primul rand Victor Ponta, trage sforile pe plan local, la Bacau, pentru ca Hrebenciuc sa piarda sefia organizatiei, ceea ce ar fi reprezentat primul pas spre tragerea sa deplina pe linie moarta, politic vorbind. Contracandidatul lui Hrebenciuc urma sa fie Dragos Benea, seful Consiliului Judetean Bacau. Iata, insa, ca eminenta cenusie a PSD scapa din nou, dupa ce a reusit, se pare, sa il convinga pe Victor Ponta ca e o piesa prea utila pentru a fi marginalizata, si s-a aratat dispus sa renunte, din toamna, si la sefia grupului deputatilor PSD. O pierdere dureroasa, dar necesara, s-ar zice.
Reamintim ca ultimele alegeri au avut loc la PSD Bacau acum 5 ani, la vremea respectiva contracandidatul lui Hrebe, l-am numit pe Constantin Apostol, retragandu-se din cursa in ultima clipa. Organizatia de Bacau a jucat, pentru Hrebenciuc, dintotdeauna, rolul de fortareata politica, la adapostul careia a facut si desfacut jocuri politico-economice uriase, el fiind acuzat chiar ca, din pozitia de demnitar, a blocat la Bacau fonduri uriase destinate altor regiuni ale Moldovei, in special Iasi, ceea ce a dus la dezvoltarea puternica a Bacaului in dauna acestora. Prin respectiva organizatie, Hrebenciuc a pus si bazele legendarului clan al moldovenilor, care a jucat ani de-a randul un rol crucial in PSD, dar a reusit sa influenteze si politica organizatiilor altor partide, daca ne gandim ca nume precum Romeo Stavarache (PNL), primarul Bacului, sau senatorul Gabriel Berca (PDL) sunt considerate a fi creatiile sale.