Gandul informeaza ca haosul a cuprins viata interna a PDL, iar Elena Udrea i-a surprins din nou pe toti pedelistii de frunte. Unii dintre membrii BPN au plecat nauciti de la sedinta din aceasta saptamana.
"E nemultumire mare si oamenii nu mai sunt controlati de nimeni", a descris atmosfera unul dintre participanti. Pe langa certurile legate de activitatea guvernamentala, haosul a cuprins si viata de partid. Dupa ce presedintele Traian Basescu le-a sugerat, la una dintre celebrele intalniri de la Snagov, sa opreasca alegerile interne din partid pana dupa ce se stabilizeaza situatia economica, la sedinta de luni seara Elena Udrea a uimit asistenta cerand ea insasi deblocarea alegerilor interne. Or, alegeri interne rapide urmarea trioul Blaga - Videanu - Berceanu, care voia sa profite de functiile guvernamentale pentru a-si intari puterea in teritoriu, punandu-si oamenii in filiale. Dupa ce Udrea a facut propunerea, s-a acceptat ca alegerile locale sa fie organizate in lunile urmatoare, urmand ca alegerile "la centru" sa fie facute in primavara. Intrebat cum explica propunerea ministrului Dezvoltarii si Turismului, unul dintre membrii BPN a oferit o explicatie credibila: "Trebuie sa facem alegerile acum, pentru ca nu se stie cat mai ramanem la putere".