Ultima intalnire oficiala a presedintelui Ion Iliescu cu jurnalistii s-a dorit, initial, a fi o conferinta de presa, dar in ultimul moment s-a decis ca este mai bine sa fie doar o simpla declaratie la incheierea ultimului sau mandat la Cotroceni. Ceea ce s-a tradus prin citirea unui bilant al activitatii Administratiei Prezidentiale si a presedintelui.

Impacarea cu regele Mihai

Iliescu si-a inceput declaratia prin a constata ca in cel de-al doilea sau mandat constitutional a incercat permanent sa construiasca “un consens in privinta marilor obiective strategice ale tranzitiei“.
Asa cum s-a angajat la inceputul mandatului, a spus presedintele, prioritar pentru el a fost realizarea reconcilierii nationale, pe care a inceput-o cu regele Mihai. In acest context s-au inscris gesturile recuperatorii fata de rege, fata de cei din afara granitelor tarii si fata de trecut, prin asumarea acestuia, dand exemplu actul de la 23 august 1944 si recunoasterea existentei Holocaustului in Romania.

O societate echitabila

Iliescu a vorbit despre eforturile de “a edifica o democratie functionala“. In viziunea sa, societatea romaneasca trebuie sa promoveze valorile social-democrate. “Personal, cred ca trebuie sa actionam pentru a structura o societate mai echitabila, o societate a drepturilor si obligatiilor egale, a recunoasterii depline a meritelor fiecaruia, si nu una a privilegiilor pentru profitorii sistemului“, a spus Iliescu. El si-a exprimat regretul ca mijloacele pe care economia in tranzitie le-a pus la dispozitia statului nu au permis o mai rapida si substantiala reducere a saraciei, inclusiv prin sprijinirea categoriilor defavorizate.

Slabiciuni si erori

Ca si in alte ocazii, Iliescu a vorbit despre “slabiciunile“ societatii romanesti manifestate mai ales in administratie si justitie. Iliescu crede ca lupta impotriva coruptiei “tine nu doar de stat, ci este cauza fiecarui cetatean“.
“Cea mai mare eroare ar fi insa sa continuam politizarea luptei anticoruptie. Nu exista coruptii nostri, care ar fi buni, si coruptii lor, care ar fi rai. Coruptia este un flagel al societatii romanesti, care zdruncina increderea oamenilor in democratie“, a avertizat Iliescu.
Vorbind despre “slabiciuni“, Iliescu a amintit si despre propriile sale erori. “Sunt si eu om si bineinteles ca si gresesc. Iar seful statului se afla permanent sub presiunea multor factori, conjuncturi, influente, ceea ce poate facilita comiterea unor erori sau luarea unor decizii cu efecte perverse, negative, chiar atunci cand actionezi cu bune intentii si de buna- credinta, ceea ce s-a intamplat, din pacate, si in ultimele zile de mandat. Mi-am asumat raspunderea faptelor mele pentru ca nu sunt omul care sa se eschiveze de raspundere sau sa caute acari Paun. Sper ca noul sef al statului sa aiba mai mult succes in evitarea unor situatii similare“, a afirmat Ion Iliescu.

Sprijin si sfaturi pentru Basescu

Urmatorii doi ani sunt considerati de Iliescu ca fiind decisivi pentru integrarea in UE. “De aceea se impune depasirea orgoliilor si confruntarilor politice si gasirea, prin dialog si negocieri responsabile, a acelei formule politice de constituire a unei majoritati parlamentare, care sa ofere stabilitate pe termen lung guvernarii.
In acest proces, institutia sefului statului are o importanta deosebita, iar viitorul presedinte are o serie de obligatii constitutionale si legale pe care nu le poate ignora“, a spus Iliescu. El a promis sa-l sprijine pe noul presedinte.
“Eu nu inteleg sa actionez in logica permanentei confruntari, care ne-a adus atatea probleme in acesti ani. Voi sprijini toate initiativele sefului statului care servesc cauza Romaniei si sunt in beneficiul tuturor romanilor.
Sunt alaturi de domnia sa in eforturile de intarire a institutiilor statului si de combatere a coruptiei, cata vreme ele vor ramane strict in cadrul Constitutiei si legilor statului si nu se vor transforma intr-o vendeta politica. O asemenea abordare nu ar face decat sa ne dezbine, intr-un moment in care avem nevoie de unitate si de solidaritate“, a declarat Iliescu.