Parlamentarii UDMR au fost convocati miercuri seara pentru adoptarea unei decizii in privinta somatiei adresate de Consiliul National al Secuilor catre Uniune de a depune la Parlament proiectul de autonomie a tinutului Secuiesc.
Senatorul Puskas Balint a declarat ieri ca este vorba de o problema importanta, care atinge intreaga comunitate maghiara din Transilvania si din acest motiv s-a decis adoptarea unei hotarari comune parlamentarilor Uniunii. Parerea personala a senatorului UDMR din Covasna este ca acum prioritatea o reprezinta proiectul de lege a minoritatilor nationale, si Uniunea trebuie sa se concentreze pe aceasta problema.
“Dupa ce acest proiect va fi adoptat, putem discuta si despre alte forme ale autonomiei, dar pana atunci cred ca nu ar trebui depus in Parlament acest proiect ale CNS“, a spus Puskas.
El a adaugat ca proiectul de lege al CNS trebuie dezbatut, intrucat in forma actuala a fost deja respins de Parlament anul trecut. (M.F.)