Organizatia de tineret a PSD Galati si-a ales conducerea, atit pentru aripa municipala, cit si pentru cea judeteana



Lovita greu de plecarea fostei lidere a tinerilor social-democrati, Adelina Hristea, la umanisti (acum conservatori), organizatia de juniori a PSD Galati a incercat sa se reorganizeze. In sala de festivitati a Clubului Sidex, presedintele interimar al TSD, Nicu Zburlea, alaturi de Nicusor Ciumacenco, Dan Nica si Victor Ponta, a condus lucrarile dedicate alegerii noii conduceri a tinerilor. Asa cum se prefigurase cu citeva zile inainte, noii lideri ai tinerilor social-deocrati au putut fi vazuti de la inceput la prezidiu, linga presedintele PSD Galati, Dan Nica. Victor Ponta, ajuns in sala la finalul alegerilor pentru Organizatia Municipala, s-a aratat stinjenit de numarul mic de tineri prezenti in sala si de stingacia cu care a fost organizat acest eveniment. Noii sefi ai tinerilor social democrati au fost alesI: pentru Organizatia Municipala - Nicusor Ciumacenco, iar pentru cea Judeteana - Nicu Zburlea.

Prezentarea bilanturilor de activitate ale celor doua organizatii s-a bazat, in principal, pe actiunile intreprinse de fosta echipa de conducere a TSD, trecuta cu arme si bagaje, dar si cu lideri importanti, in partidul lui Eugen Durbaca.



Recensamintul lui Ponta



Abordind o tactica greu de sesizat, liderul TSD, deputatul Victor Ponta, a vrut sa vada citi din cei pe care ii cunostea inainte de evenimentul care a generat alegerile la TSD mai sint prezenti acum in sala. Prin ridicari de miini, tinerii social-democrati galateni au aratat lui Victor Ponta la cite manifestari nationale sau internationale au participat. Rezultatul l-a facut pe cel numit cindva "micul Titulescu” sa-si schimbe aliura fetei. Fara a deveni sentimental, Victor Ponta a declarat ca "in acest moment organizatia de la Galati este in reorganizare”. Momentele plecarii Adelinei Hristea cu intreaga echipa la PUR Galati (acum PC Galati) au fost reconfirmate liderului TSD, care a recunoscut ca "este pentru prima data cind s-a intilnit cu o asemenea situatie, in care presedintele organizatiei sa plece la un alt partid”. Cu toate ca au obtinut rezultate bune, tinerii promovati in functiile de consilieri sau parlamentari, la Galati, au lipsit din sala. Consilierul local Andreea Marat si senatorul Adriana Ticau nu si-au facut aparitia la alegerile pentru conducerea celor doua organizatii ale TSD Galati.