Greii din PSD au amanat pentru ultima zi sa-si depuna candidaturile pentru o functie de conducere in partid. Abia astazi, Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Dan Ioan Popescu si Miron Mitrea isi vor depune propriile dosare de candidaturi la functiile pe care le vizeaza fiecare. Singurul care s-a grabit oarecum a fost senatorul Sorin Oprescu, acesta inscriindu-se in cursa pentru presedintia executiva a partidului inca de luni.

Deputatii Ioan Mircea Pascu, Valer Dorneanu si Titu Corlatean s-au aratat primii dispusi sa arate ca sunt interesati de obtinerea unor functii de conducere la nivel central in PSD. Ei si-au depus luni, in mod oficial, candidaturile pentru functiile de vicepresedinte. Astazi este termenul-limita pentru depunerea dosarelor de candidaturi, acestea urmand sa contina declaratia de avere, CV-ul, declaratia de acceptare a candidaturii si declaratia referitoare la faptul ca nu a colaborat cu fosta Securitate. Ieri, in penultima zi, incercau sa-si depuna dosarele mai multi lideri social-democrati in special pentru functiile de vicepresedinte.
In schimb, Ion Iliescu si Adrian Nastase, cei mai de seama lideri ai PSD, au amanat pentru astazi depunerea candidaturilor la functia de presedinte si, respectiv, de presedinte executiv. Asa a procedat si Miron Mitrea pentru functia de secretar general.

Geoana vs Iliescu

Senatorul Mircea Geoana, vicepresedinte PSD, a declarat ieri ca nu exclude posibilitatea de a candida impotriva lui Ion Iliescu la presedintia partidului.
“Ma gandesc foarte serios sa candidez la o functie de conducere in PSD. Decizia finala cu privire la locul precis la varful maxim sau in conducerea colectiva a partidului va fi luata in aceasta seara (ieri seara - n.r.), dupa o discutie cu mai multi colegi“, a precizat Geoana.
Referitor la declaratiile lui Viorel Hrebenciuc potrivit carora Geoana va fi contracandidatul lui Iliescu, senatorul PSD a explicat ca nu este datoria acestuia sa faca asemenea anunturi. “E o decizie in primul rand personala, de mare responsabilitate, si in al doilea rand de colegialitate“, a explicat Geoana.

Schimbare in doi timpi

Vicepresedintele PSD a reiterat necesitatea ca partidul sa transmita un mesaj de innoire, un mesaj credibil catre romani “ca este capabil sa invete ceva din greselile pe care le-a facut in ultimii ani“.
In plus, Geoana a declarat ca a discutat cu Ion Iliescu despre candidatura sa.
“Domnul Ion Iliescu este cel care a incurajat principiile competitiei in partid. Nu cred ca eventuala mea candidatura sau a altcuiva este o chestiune care sa il deranjeze. Competitia fara concurenta e o cursa solitara“, a declarat Geoana.
Vicepresedintele PSD a expus si strategia analizata de grupul reformatorilor social-democrati. “Nu este exclus ca decizia noastra sa fie una de a actiona in doi timpi. De a face un numar de schimbari, sper eu cat mai importante la acest Congres; sa avem rabdare sa construim, intr-o echipa de modernizatori in PSD, deciziile pentru urmatorii doi ani de zile. Sau, daca vom simti ca acum este nevoie, sa dam semnalul complet si s-o facem acum“, a conchis Mircea Geoana.