Marian Nazat publica in Jurnalul National articolul Palma Voievodului Traian, cu un MOTTO din Duiliu Zamfirescu: "O palma!... Ce-ai indreptat cu o palma?..." Puteti citi in continuare articolul amintit.
'Traian Voievod nu-si pierduse tronul, desi ditamai liota, disperata si inversunata, uneltise sa-l dea la o parte. Parca niciodata un domnitor neaos nu sculase impotriva-i cogeamitea ostiri, ba politice, ba mediatice, ba financiare.
Felul sau slobod de a se purta si firea nestatornica ii venisera aproape de hac, de nu s-ar fi gasit tagma bejenarilor si calicilor sa-l propteasca in Deal. La mijloc ar fi fost, zice-se, si niscaiva voturi prefacute, despre care norodul sporovaia fara fereala, in obiceiul vesnicit al locului mereu surpat de cleveteala. Dar cine sa duca pana la capat zvonul vinovat, fiindca aici nimic nu se implinea pe de-a-ntregul? Fiecare gand se oprea, obosit si sfartecat de nelecuita resemnare, undeva nu departe de urnire.
Vasazica, fusese numai vrerea Alui de Sus si-a arnautilor de jos sa-l mai pasuiasca la Palat o vreme. Victoria asta schioapa si barfita in toate zarile il mahni cum nu-si inchipuise vreodata. Suferise indelung de frica mazilirii si de aceea isi revenea anevoie din tremurul nevricos. Se si vazuse haituit si aruncat in afundul temnitelor igrasioase pentru daraveri vechi, dar nu indestul de vechi cat sa le prafuiasca uitarea. Ori incoltit de dusmanii carora le stricase rosturile si conturile, cu o pornire atinsa de otrava razbunarii. Vedeniile rele il strabatusera ceas de ceas si mare minune ca nu-i slabisera mintile. De n-ar fi ramas inca jupan suprem, soarta ii era pecetluita cu varsare de fiere intrandafirata. Colindase, petrecut de spaimele nalucirilor, pe la fel de fel de talmacitori de vise si vrajitori, iar la sfarsit pricepuse ca dezlegarea electorala e in urne. Iar de atunci se hotarase sa-si trimita de veghe vatafii de incredere, cu loialitatea nestirbita, si-i investi cu puteri sporite. Izbanda sosise cand deja nu se mai astepta, si incordarea dinapoi il secatuise de forte.
Sleit si ostenit, se retrase in tihna geroasa a Cotrocenilor, indaratul flacarii metafizice si-a licorilor intrematoare. Lumea il zarea arar si tocmai d-aia ii paru ca stapanul se galbejise si se pipernicise la trup. Incepuse sa umble vorba ca ar fi bolnav, betesug nimicitor cica, nebiruit de doctori sau vraci.
Si barfa circula cu iuteala la romani, asa incat Traian Voievod se posomori si mai abitir. Isi imprastie iscoadele in teritoriu si afla lucruri grave, care il infuriara cu asupra de masura. Cica boierii de judet s-au asternut pe chiolhanuri si o tin landra cu petrecerile si berbantlacurile, nesinchisindu-se de criza dintre hotarele saracite. Cativa se cam lepadasera de el si se laudau pretutindeni ca ei, si nu altii, il caftanisera de Sf. Nicolae. Ei, cu gologanii si slujitorii lor, cu voturile cumparate in bordeie si catune, in sate si targuri, ceea ce-i indreptatea sa nu se mai supuna ca-nainte.
Nici nevoia de el nu se intrezarea ca altadata, intrucat domnia i se ispravea in curand si asta ii imboldea sa cate alaturi. Inspre postelnicii ce se aratau interesati sa-i urmeze la scaunul princiar.
Cotropit de griji neguroase, isi chema cihodarii si-i mustrului aspru, speriindu-i cu scurtarea de cap. Ca boierii sa-l creada si sa se teama in continuare, il vari la zdup pe un ispravnic de Valcea, iar pe Banul Craiovei il azvarli la carcera zabetului. Ce mai tura-vura, prostimea trebuia sa-l stie nesovaielnic si neclintit, nu carpa! Poporul il porecli cu talc Traian cel Crud, gadilandu-i trufia purulenta.
Vestea se raspandi cu iuteala in tinuturile naramzate, unde "domnea moliciunea amestecata cu umilirea si depravatiunea". Multi bojogari prinsera grabnic intelesul faptelor domnesti si trecura in tabara vornicilor abia fugiti din taraful scapatatului Geoana. Curtea se ingrosa intruna, la cheremul lui Voda, iar cine refuza era bagat la beci, ca pilda aceasta sa le fie de invatatura altora.
Prin independentii naimiti isi dorea si sa potoleasca setea de dregatorii a ungurilor, care cereau, cu obraznicie nemaipomenita, jilturi, deconcentrate si autonomie teritoriala. Traian Voievod se folosise de sleahta portocalie a spatarilor si gata, se lepada de toti care ii nesocoteau porunca ori il incurcau! Pofta i se schimbase de o luna, doua si nu-l parasi cat timp nu-si numi curteni din potlogarii tradatori.
Zapciii de odinioara fura indepartati pe rand si, inghesuiti la ocna, simteau pe obrazul plesnit usturimea palmei domnesti. De parca ei, si nu baietandrul din mahalaua Ploiestilor, ar fi primit palitura Voievodului Traian...'