Referendumul prin care romanii au decis sambata, 19 mai a.c., soarta lui Traian Basescu nu reprezinta victoria nici uneia dintre parti si nici incheierea razboiului dintre presedinte si partidele parlamentare, cu exceptia PD si a PLD. Discursul triumfal al lui Basescu la aflarea exit-poll-urilor de sambata seara a omis un element esential, asupra caruia au atras atentia PSD, PNL si PC, si anume ca romanii s-au prezentat in procent de sub 50% la vot la nivelul intregii tari. Rezultatele oficiale, finale, referitoare la numarul exact de participanti la vot si asupra procentelor in care romanii au spus "DA" sau "NU", vor fi insa prezentate in cursul zilei de astazi de catre reprezentantii Biroului Electoral Central. Dar, avand in vedere rezultatele prezentate partial, dar si sondajele efectuate in ziua votului, este cert ca Traian Basescu a fost confirmat presedinte al Romaniei. De altfel, partidele parlamentare care au sustinut ideea si au votat suspendarea presedintelui au stiut din start ca nu exista sanse ca Traian Basescu sa nu revina la Cotroceni, dar au sperat ca intoarcerea sa fie facuta in conditiile unor voturi mult inferioare fata de anul 2004. Demersul prin care s-a dorit afectarea credibilitatii lui Traian Basescu nu a reusit in masura dorita de partidele politice, fapt speculat de presedinte si de Partidul Democrat, care si-au anuntat "victoria", o victorie insa relativa, avand in vedere prezenta la vot. Au fost gasite chiar si "scuzele" pentru care romanii nu s-au prezentat la vot sau au fost "impiedicati" sa se prezinte la vot - dupa cum sustin reprezentantii PD -, insa realitatea este ca refuzul multora dintre cetatenii acestei tari de a se prezenta la urne se traduce printr-o neincredere si dezamagire fata de clasa politica, inclusiv fata de Traian Basescu.
- In judetul Constanta, prezenta la urne: 52,1%

Referendumul a scos la urne 44,04% de romani cu drept de vot, 74,3% dintre acestia votand impotriva demiterii lui Traian Basescu, iar 24,92% pentru. Rezultatul a determinat o parte dintre politicieni sa ia in calcul si o posibila retragere din razboiul pe care anterior il declarasera lui Traian Basescu. Altii in schimb, iar aici este vorba despre Constanta, au declarat ca numarul mic de oameni prezenti la vot nu si-au exprimat un punct de vedere care sa ii reprezinte. Partidul Democrat insa, la Constanta, la fel ca si in restul tarii, a sarbatorit "victoria", asta cu atat mai mult cu cat, din numaratoarea paralela pe care democratii au efectuat-o la vot, a reiesit ca judetul nostru este printre judetele fruntase din punct de vedere al prezentei la urne. Potrivit Biroului Electoral, rezultatul final a indicat faptul ca locuitorii judetului Constanta s-au prezentat la vot in procent de 52%, 79% votand cu "NU" pentru suspendarea presedintelui, iar 20% "DA", iar un procent de 1% reprezentand voturi nule.

- PSD a reclamat turismul electoral organizat la Eforie

Referendumul de sambata nu a decurs fara incidente, atat reprezentantii PD, cat si cei ai PSD reclamand faptul ca au existat manifestari la limita legii electorale. Astfel, in timp ce democratii sustineau sambata dupa-amiaza ca exista sectii de votare organizate in asa fel incat cetatenii sa fie bulversati (exemplu sectiile de votare nr. 155 si 156), sau cetateni care nu s-au regasit pe liste, respectiv buletine de vot solicitate in plus, dar care nimeni nu s-a grabit sa le transmita mai departe, ori buletine de vot lipsa din teancuri (cum a fost cazul sectiei nr. 82), social-democratii au reclamat "turismul electoral". Potrivit PSD Constanta, "in orasul Eforie, respectiv la nivelul celor sase sectii de votare (...), reprezentantii nostri au sesizat prezenta unui numar foarte mare de alegatori pe listele suplimentare (...). Facem precizarea ca aceste persoane care au votat pe listele suplimentare au fost aduse cu microbuze inmatriculate in judetul Olt si municipiul Bucuresti si au fost cazate la complexul Briza Marii apartinand consilierului local PD Gigi Chiru", se arata in comunicatul transmis de social-democratii constanteni, care precizeaza ca au transmis pe aceasta tema si o contestatie catre Biroul Electoral. Evident, democratii au o alta versiune a celor petrecute la Eforie, mai exact acestia au sesizat ca reprezentantii politiei locale se fac vinovati de abuz, solicitand chiar demiterea sefului Politiei Eforie, Gabriel Coteanu", precizeaza democratii.

- Blonda isterica de la sectia nr. 156

In municipiul Constanta, votul nu a ridicat mari probleme, dar s-a vazut foarte clar ca instructajul presedintilor de sectii de votare nu a fost unul tocmai insusit sau fericit, existand in mai multe randuri incurcaturi la capitolul autocolante si stampile. Dintre toate sectiile de votare insa, cel mai recalcitrant mod de a intampina jurnalistii a fost cel manifestat de o orecare Flori M., de la Caminul de Batrani unde a fost organizata sectia de votare nr. 156, care a facut o adevarata criza de nervi la vederea aparatului de fotografiat: "Aici nu fotografiati, nu filmati, nu faceti reportaje!". Atitudinea nejustificata a blondei Flori M. a continuat si dupa ce i s-a atras atentia asupra acreditarilor pe care presa le-a obtinut de la Biroul Electoral, dar si asupra faptului ca doi dintre jurnalisti doresc sa-si exercite dreptul de vot la sectia nr. 156 (conform arondarii), respectiva (de a carei competenta ne indoim sincer in contextul dat), dand ordine jandarmilor sa supravegheze orice miscare a presei.

- Politicienii la vot si dupa...

"Ma aflu aici ca toata lumea pentru a vota. Am mari sperante in ceea ce priveste viitorul Constantei, poate se va schimba ceva si vom putea demara proiectul cu soseaua de coasta. Sper sa fie bine pentru toata lumea. Din pacate atat a zis. Nu eu fac articolul deci nu iti pot da ceva mai complet", a declarat sambata, in jurul orei 12.00, presedintele PSD Constanta, primarul Radu Mazare, la iesirea din cabina de vot. Radu Mazare s-a prezentat la vot alaturi de fiul sau, dar si de stafful obisnuit, dintre care de mentionat viceprimarul Gabi Stan. Un discurs evident mai nuantat l-a avut prim-vicepresedintele PSD Nicusor Constantinescu, dar in cursul zilei de duminica, dupa aflarea rezultatului de la vot: "Majoritatea absoluta nu s-a prezentat la vot. Nu pot accepta votul a 48%, care au studii medii sau doar bacalaureat, pentru ca eu am alta pregatire. In orice caz, prezenta scazuta la vot este un semnal ingrijorator pentru toata clasa politica, inclusiv pentru Basescu. Nu este nici o victorie a lui Basescu". Nicusor Constantinescu a mai precizat ca, in privinta Constantei, "atat eu personal, cat si Radu Mazare am spus adevarul, si anume ca proiectele au fost blocate de ministrii PD pusi de Traian Basescu - Sulfina Barbu si Monica Macovei", a spus prim-vicepresedintele PSD Constanta, adaugand ca "am spus DA la vot, pentru a elibera Romania de un asemenea presedinte, dar daca romanii asa au inteles sa actioneze, sa nu vina la vot, este clar ca sunt suparati pe clasa politica". Nicusor Constantinescu a explicat ca romanii s-au "scarbit" si pentru ca liberalii au lasat, in continuare, prefecti PD si PLD in functii, directori democrati la descentralizate, Jandarmeria si Politia "pe mana unor conducatori pusi de ministri democrati". Pe de alta parte, o evetuala oportunitate de a prelua puterea in acest moment de catre PSD a fost apreciata de catre Nicusor Constantinescu drept neinteresanta. "PSD nu intra la guvernare pana in 2008, pentru ca nu este normal ca PSD sa plateasca nota de plata pentru ce au distrus PD si PNL", a precizat Nicusor Constantinescu. Secretarul general al PNL Constanta, Victor Manea a votat sambata la ora 15.00, convins ca "am mai parcurs o etapa din tumultuoasa viata postdecembrista". "Dar, in calitatea mea de consilier judetean, sunt preocupat de proiectele pentru judetul si municipiul Constanta", a sustinut sambata dupa-amiaza Victor Manea. Cateva ore mai tarziu, atunci cand se prefigura rezultatul final al votului, Victor Manea a comentat si alegerea facuta de majoritatea cetatenilor prezenti la urne: "Votul exprimat se traduce prin frica de necunoscut, frica romanilor de a nu se trezi ca il au presedinte pe Becali sau un presedinte precum Geoana. Probabil ca PNL a facut o greseala ca nu ne-am anuntat un candidat pentru presedintie". "Faptul ca populatia Romaniei s-a prezentat in procent de 40 si ceva la suta la vot arata ca romanii sunt scarbiti de ce se intampla in tara, de zarva facuta si de putina inclinatie a politicienilor pentru problemele cetatenilor. Era de asteptat ca mai mult de 50% dintre romani nu vor veni la vot, ceea ce inseamna ca Basescu vorbeste in numele a cel mult 30% din populatie si trebuie sa-si infraneze atitudinea de tiran. Sa nu uitam ca Hitler a ajuns prin vot democratic la conducerea Germaniei! Basescu nu este presedintele care ma reprezinta". Evident multumit de rezultat, presedintele PD Constanta, deputatul Stelian Dutu ne-a declarat, sambata seara, ca "referendumul s-a desfasurat intr-o maniera responsabila, civilizata, si doar cativa primari cu mancarici de jos - primarii din Eforie, Pantelimon si Topraisar - au incercat sa perturbe votul. In rest, s-a adeverit anticiparea mea ca la Constanta peste 75% din cei prezenti la vot vor vota alaturi de Traian Basescu". Ca prezenta la vot nu a fost tocmai stralucita are insa si o explicatie din punctul de vedere al democratului Stelian Dutu: "Ziua aleasa - sambata - a fost nefericita. Romanii erau obisnuiti sa voteze duminica. Apoi, durata votului a fost redusa cu trei ore, anumite minoritati religioase nu au putut vota, foarte multi romani au plecat in afara si, de asemenea, nu au putut vota... Oricum, a iesit mai bine ca in 2004. Raportat la procentul de romani care sunt in Romania rezulta ca la vot s-a prezentat 60% din populatie". Deputatul democrat a mai precizat, in legatura cu cei 322 de parlamentari care votasera pentru suspendarea presedintelui, ca "ii cunosc pe multi dintre ei si am vorbit cu ei. Multi au spus ca regreta ce au facut si au spus ca nu a fost razboiul lor. Conducerile partidelor care formasera coalitia neagra anti-Basescu nici nu sperau sa piarda Basescu, sperau doar ca Basescu se va intoarce cu o credibilitate afectata, dar nu s-a intamplat asa", a spus Stelian Dutu.

- Democratii s-au tinut de petreceri

Totusi, in ciuda faptului ca prezenta la vot nu a fost covarsitoare, ci doar procentul celor care au votat "NU" pentru suspendare (79% din cei 52,1% de constanteni prezenti la vot), democratii si liberal-democratii din Constanta au tinut sa sarbatoreasca. Inca de sambata seara, atunci cand o coloana de masini purtand steaguri cu insemnele PD si PLD a circulat pe strazile din municipiu. Cei cativa zeci de sustinatori si-au dat intalnire in centrul orasului, in fata Prefecturii, unde au scandat "Basescu, Basescu" si "Victorie". Democratii au continuat petrecerea si duminica, o parte dintre reprezentantii Organizatiei Judetene a PD Constanta deplasandu-se in localitatea Valu lui Traian (acolo unde primarul este pedist). Sperantele democratilor au prins aripi si odata cu "indulcirea" tonului premierului, dar si a declaratiei-soc pe care a facut-o Ludovic Orban, care a propus, in numele PNL Bucuresti, ca partidul pe care il reprezinta sa treaca in opozitie. Afirmatia a dat peste cap planurile in privinta unor institutii constantene si a readus inima la loc anumitor democrati, care spera acum sa revina in functii de conducere.

"Am convingerea ca se va atinge pragul de 50% in ceea ce priveste prezenta la urne", a declarat, sambata, la sediul Partidului Democrat, Traian Basescu. Cateva ore mai tarziu, imediat dupa anuntarea rezultatelor referendumului, in Piata Universitatii din Capitala s-au adunat aproximativ 1.000 de oameni, pentru a-l aclama pe Basescu.
- "Am in jur de un milion de voturi in plus fata de 2004, in conditiile in care impotriva mea s-au coalizat 5 partide", a sustinut Traian Basescu.
- Basescu a mai spus, sambata seara, ca a fost votat chiar de electoratul PNL, PSD, UDMR, PRM: "Asta demonstreaza ca romanii, indiferent de partid, vor vot uninominal, revizuirea Constitutiei, Legea Lustratiei, un sistem de educatie bun, un sistem medical sanatos si nu bolnav...".
- "Cele 5 partide antiprezidentiale trebuie sa constate ca s-au desprins de aspiratiile oamenilor...Votul arata ca oamenii vor altceva decat le ofera partidele...".
- "Romanii nu vor o Romanie a oligarhilor asa cum vor partidele...".
- "Milionul de voturi primit in plus fata de 2004 este o avere...".
- "Vreau sa va fac o propunere. Macar o data la trei luni sa ne vedem in Piata Universitatii, in ultima sambata a celei de-a treia luni, la ora 17.00, pentru raportul presedintelui in fata romanilor...".
Din punct de vedere al regiunilor tarii, Basescu a adunat cele mai multe voturi din zona Banatului - 83%, Dobrogea - 79%, Crisana-Maramures -78%, Transilvania