Traian Basescu este acuzat de societatea civila de prefraudarea alegerilor. Agentia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociatia Pro Democratia, Centrul de Resurse Juridice si Transparency International Romania spun ca prededintele se foloseste de referendum in campania electorala, promoveaza ideea de parlament unicameral fara sa dea sansa unei alte optiuni.
Cele patru ONG-uri vor cere Avocatului Poporului sa sesizeze CCR in legatura cu referendumul.
Presedintele Pro Democratia, Cristian Parvulescu, reclama mai multe neintelegeri legate de organizarea alegerilor, una legata de sectiile speciale si alta legata de lista permanenta a cetatenilor cu drept de vot.
"Una se refera la cele 3.500 de sectii de speciale care vor fi foarte greu de observat si monitorizat si alta care se refera la lista permanenta. Fiecare cetatean va avea obligazia sa semneze pentru prezenta la vot pe o singura lista. Noi credem ca ar fi fost firesc sa existe doua liste, una pentru referendum si alta pentru alegerile prezidentiale", a declarat Parvulescu.
Georgiana Iorgulescu, director exectiv Centrul pentru Resurse Juridice, a declarat ca este vorba de o frauda morala.
"Desi exista decizii ale CCR care statueaza ca presedintele poate sa convoace referendum in ziua altui tip de alegeri, noi credem ca este vorba de o manipulare si o distorsionare a discursului electoral. In opinia noastra in campania pentru alegeri prezidentiale, candidatii ar trebui sa discute despre ceea ce doresc sa faca cu Romania din perspectiva atribuziilor presedintelui inscrise in Constitutie. In loc de a face acest lucru, cel putin candidatul care a propus aceasta tema, sa discute atributiile pe care le-ar indeplini ca si presedinte, va trebui sa discute despre parlament unicameral sau bicameral", a spus Iorgulescu in opinia careia "De ce iti e frica, nu scapi" este una care anatemizeaza Parlamentul Romaniei.
"Avem de-a face cu un amalgam de informatii care va duce si la imposibilitatea alegatorului de a discerne, pentru cs nu toata lumea Atie ce este parlamentul unicameral sau bicameral. Cred ca tema paralmentului ar trebui sa fie una de sine-statatoare care sa tina intr-adevar de o revizuire complexs a Constitutiei asupra careia oamenii sa fie informati pe acest subiect ", a adsugat Iorgulescu care crede ca ar trebui luat in seama articolul 57 din Constitutie.