Vacanta politica inca mai tine sub stapinire scena politica galateana. Si saptamina trecuta, alesii locali, cu exceptia primarului, au fost cu gindul doar la vacante, iar cei care activeaza pe la Bucuresti au fost preocupati de ceea ce s-a intimplat la Centru. Doar la Ziua Marinei au putut fi vazuti citiva consilieri locali, trei sau patru consilieri judeteni si doi secretari de stat. Unii ar putea spune ca participarea la astfel de evenimente e tot un fel de a munci.

Cele mai importante evenimente

Aici nu prea avem despre ce sa vorbim. Vom spune doar ca partidele importante din orasul nostru nu au fost in stare sa se foloseasca nici macar de "Ziua Marinei", eveniment ce este iubit de toti galatenii, pentru a cistiga capital politic.

Cel mai inspirat politician

Deputatul liberal Emil Strunga e un soi de om-orchestra pentru PNL. Spunem asta pentru ca parlamentarul, desi nu este vazut de unii dintre colegii sai drept un politician cu priza la electorat, a fost singurul penelist care a tinut legatura, prin intermediul presei, cu alegatorii galateni. Situatia este interesanta pentru ca oameni precum Mircea Razvan Cristea, Marcela Sighinas, Paul Pacuraru si Victor Paul Dobre, care sint considerati a fi elemente de baza pentru PNL, au fost preocupati, sau cel putin asa au lasat impresia, mai mult de cum sa-si petreaca vacanta de vara.

Cel mai activ partid

Credem ca la acest capitol trebuie sa vorbim despre Partidul Conservator. Asta pentru ca membrii acestei formatiuni reusesc sa se foloseasca de orice eveniment, oricit de neinsemnat ar putea sa para, pentru a iesi in evidenta. Spre exemplu, cea mai numeroasa echipa politica care a participat la Ziua Marinei a fost cea a PC. Mai multi alesi locali si directori de societati publice locale s-au aflat in permanenta in apropierea lui Eugen Durbaca. Imaginea creata de conservatori semana cu unele scene biblice. Aici ma refer la "invatatorul" care era insotit peste tot de "ucenicii" sai.

Cele mai "tari" declaratii

"Scoatem toate birourile pe trotuar, chiar aici, linga sediul nostru. Pentru noi nu va fi nici o problema sa facem acest lucru. Atunci cind va ploua, le voi da liber functionarilor", a spus primarul Dumitru Nicolae atunci cind a venit vorba despre posibilitatea retrocedarii sediului Primariei.

"Eugen Durbaca nu se va putea compara niciodata cu Dumitru Nicolae in ceea ce priveste pregatirea profesionala", a precizat presedintele organizatiei judetene PD Galati, Mircea Toader, la finele saptaminii trecute.