Hahui Oana, eleva in clasa a X-a si model la o agentie de modeling din orasul nostru, a facut public faptul ca, desi in luna martie a acestui an a cistigat locul al doilea la un concurs de frumusete marca Tineretul Social Democrat, nu a primit premiul promis de organizatori nici pina in momentul de fata.

"Am fost selectionata sa reprezint Galatiul la Miss TSD 2007 de catre domnul Zburlea, presedintele tinerilor social-democrati din orasul nostru. In seara concursului, in fata unui juriu format din reprezentanti de seama ai PSD, Victor Ponta, Rovana Plumb si Nicolae Bancioiu, am cistigat locul al doilea. In momentul anuntarii cistigatoarelor, Bancioiu Nicolae, liderul organizatiei de tineret a PSD, a comunicat public ca am cistigat un bilet pentru doua persoane pe litoralul romanesc, urmind sa-mi primesc premiul dupa concurs", a precizat Oana.

Tinara a mai spus si ca a luat legatura cu presedintele local al tinerilor social-democrati, dart a aflat cu stupoare ca nimeni nu stie nimic de premiul promis. "Oare un partid de calibrul PSD, unde chiar doream sa devin membra, poate avea reprezentanti care mint sau nu se tin de cuvint?", se intreaba acum Oana Hahui, care ne-a spus ca nu mai are nevoie de premiu.

Conducerea tinerilor social-democrati nu a fost de gasit. Purtatorul de cuvint al Organizatiei Judetene PSD, Claudiu Brinzan, ne-a precizat ca cei care conduc TSD sint plecati la Bruxelles, in cadrul unui program al partidului. Cu toate acestea social-democratul ne-a spus ca "fata isi va primi premiul. Ideea e ca biletul pentru litoral era pentru luna iulie, deci nu se poate vorbi despre faptul ca ea nu si-a primit premiul. In plus Oana ar fi trebuit sa vina la sediul partidului pentru a preciza perioada in care vrea sa mearga la mare", ne-a declarat Claudiu Brinzan.