Conducerea Camerei Deputatilor a aprobat ieri solicitarea Asociatiei Pro Democratia privind organizarea la Palatul Parlamentului, in noiembrie, a proiectului educativ "Parlamentul tinerilor", o simulare a lucrarilor din legislativ.
La aceasta manifestare, care va avea loc in perioada 24-26 noiembrie, ar urma sa participe 150 de elevi, studenti si masteranzi din toata tara, cu varste cuprinse intre 18 si 26 de ani, manifestarea constand intr-o simulare a Parlamentului Romaniei pe grupuri si comisii parlamentare, precum si in plen. Potrivit unui memorandum intern inaintat conducerii Camerei, proiectul educativ "Parlamentul tinerilor" se doreste a fi "un eveniment de promovare a vietii parlamentare, de sporire a vizibilitatii Camerei Deputatilor si a increderii tinerilor in institutia parlamentara".
"In masura in care liderii grupurilor parlamentare si presedintii comisiilor de specialitate vor agrea ideea, ar fi ideal ca tinerii sa isi desfasoare activitatile in cadrul grupurilor si comisiilor existente la Camera, ca modalitate optima de interactiune cu deputatii si de familiarizare cu viata parlamentara, precum si cu doctrinele politice", se mai arata in memorandum. (Nicoleta Nicolae)