Spre deosebire de alte ocazii, cand era chemat in fata Comisiei SRI in toiul unor scandaluri pentru a da anumite explicatii si de fiecare data evita confruntarea cu ziaristii, de aceasta data Radu Timofte a fost mult mai cooperant. Directorul principalului Serviciu secret nu era presat de nici un scandal recent in care a fost implicat SRI si, evident, a dorit sa-si faca auzite nemultumirile profesionale.
“Am facut o informare in legatura cu atributiile si cu misiunile specifice SRI. Am adus la cunostinta comisiei nevoia de schimbare a cadrului legislativ, a cadrului legal in care ne desfasuram activitatea, restrictiile bugetare impuse SRI in 2005, precum si modalitatile prin care sa incercam rezolvarea acestor probleme“, a spus Timofte imediat dupa audierea sa.

“Nu ni s-au dat bani“

Directorul SRI a precizat ca Serviciul pe care il conduce mai are nevoie de 1.500 de miliarde de lei pentru acest an, suma ce deriva din marirea atributiilor sale.
“Suntem autoritate nationala cu privire la combaterea terorismului. Nu ni s-au dat bani. Suntem autoritate nationala privind protectia informatiilor clasificate. Nu ni s-au dat bani. Suntem autoritate nationala pentru introducerea sistemului integrat de informatii. Nu ni s-au dat bani“, a explicat Timofte situatia financiara a SRI. El a aratat, totodata, ca amenintarile la adresa sigurantei nationale sunt si interne, si externe si sunt generate inclusiv de globalizare, de activitati specifice pe teritoriul Romaniei. Pentru imbunatatirea cadrului legislativ specific, directorul SRI a sugerat ca trebuie adaptata la noua Constitutie Legea sigurantei nationale, care “este caduca“.
Potrivit lui Timofte, modificarea Constitutiei a extins sintagma de siguranta nationala la cea de securitate nationala.
Directorul SRI a mai propus adoptarea unei legi-cadru care sa reglementeze activitatea tuturor Serviciilor de informatii, eventual a comunitatii de informatii, pentru a reglementa mai clar atributiile fiecaruia si a promis ca Raportul de activitate a SRI pe 2004 va fi prezentat Parlamentului pana la sfarsitul lunii viitoare.