Theodor Stolojan a anuntat vineri, la lucrarile Scolii de vara a tineretului democrat-liberal de la Costinesti, ca va candida in cadrul partidului pentru functia de premier, alte doua variante ale PD-L fiind Adriean Videanu si Vasile Blaga. Stolojan a precizat ca el nu aplica modelul "candidatului unic si cu mandrie", cu trimitere la adversarii sai politici Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu, care au fost deja desemnati de catre partidele lor drept candidati pentru functia de prim ministru in viitorul guvern. Liderul PD-L sustine ca este posibil ca in formatiunea pe care o reprezinta sa apara si candidati supriza, decizia finala urmand a fi luata pe 12 septembrie. Theodor Stolojan a dovedit ieri ca este un mare amator de inot, petrecandu-si dimineata in piscina complexului Vox Maris, dupa discursul sau de la Scoala de vara retragandu-se grabit in camera, de unde a iesit la bustul gol, intr-o pereche de boxeri si s-a dus sa faca o baie in mare.
Prestatia lui Theodor Stolojan la lucrarile Scolii de vara a tineretului PD-L a fost presarata de cateva momente hilare, pe langa discursul abstract si destul de greu digerabil. Unul dintre aceste momente s-a inregistrat chiar la inceput, cand le-a transmis tinerilor auditori un mesaj de-a dreptul misterios: "Voi sunteti ceea ce urmeaza". Apoi, a desenat trei cercuri concentrice pe o coala mare de hartie, incercand astfel sa exemplifice nivelele de pregatire de care are nevoie o persoana pentru a se considera profesionista in domeniul in care activeaza, majoritatea celor din sala incercand cu disperare sa inteleaga legatura dintre cercurile lui Stolojan si PD-L. Apoi, fostul si, probabil, viitorul premier, povestea despre cum abia astepta "sa puna cartile in cui" cand era student, vorbind la un moment dat si despre "integrarea europena".
Pe 12 septembrie PD-L isi lanseaza doctrina de partid

Stolojan a anuntat ca, pe 12 septembrie, PD-L isi va lansa programul de guvernare, dar si o doctrina de partid, scopul declarat al formatiunii fiind acela de a aduce un standard de viata european pentru romani. Liderul democrat-liberal sustine ca acest obiectiv nu poate fi acoperit in doar 4 ani de guvernare, ci se va intinde, cel mai probabil, pe durata a 3-4 cicluri electorale. In alta ordine de idei, Stolojan a declarat ca nu regreta retragerea din cursa prezidentiala din 2004, pentru ca Traian Basescu a ajuns astfel presedinte. "Nu regret pentru ca Basescu a castigat si este presedintele Romaniei. As fi regretat daca nu s-ar fi intamplat acest lucru", a precizat Stolojan. Acesta a comentat si declaratiile lui Mircea Geoana vis-a-vis de posibila sa revenire in functia de premier: "Domnul Geoana este un neserios, deci ce baza poti sa pui pe ceea ce spune dansul", a spus liderul democrat-liberal.