Liderul PNL, Calin Popescu-Tariceanu, si fostul lider liberal Theodor Stolojan s-au intalnit, succesiv, la Palatul Parlamentului cu parlamentarii PNL si cu liderii de filiale judetene. Seara, Delegatia Permanenta a PNL urma sa decida daca este nevoie de o schimbare importanta, la Guvern sau in partid.
Liberalii au avut ieri o zi foarte lunga, cu intalniri peste intalniri si sedinte peste sedinte. In incercarea de limpezire a apelor destul de tulburate in partid, premierul Calin Popescu-Tariceanu si fostul lider liberal Theodor Stolojan s-au intalnit succesiv la Palatul Parlamentului cu parlamentarii PNL si cu liderii de filiale judetene.
Putin crispat, presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat, dupa intalnirea cu parlamentarii liberali, ca a discutat cu acestia despre situatia politica din partid, dar si despre situatia politica generala. Evitand sa faca ceva precizari, el a aratat ca i-a informat pe senatorii si pe deputatii liberali despre eforturile facute de Guvern pentru a indeparta efectele inundatiilor, pentru a reconstrui locuintele distruse si pentru a acorda ajutoarele care se impun. Presedintele PNL a spus totusi ca i-a pus in tema pe parlamentarii liberali in legatura cu discutia avuta cu Theodor Stolojan luni dimineata, la sediul Guvernului, si cu discutiile consacrate aceluiasi subiect din Comitetul Executiv de luni seara. Tariceanu a precizat ca nu a aparut nimic suplimentar, Theodor Stolojan urmand sa se pronunte daca este interesat „sa revina intr-o anumita activitate si ce fel de activitate este aceasta“.
Intrebat daca exista vreun vinovat din afara pentru tensiunile din partid, Calin Popescu-Tariceanu a remarcat ca „nu se poate spune ca PNL este intr-o situatie in care este inconjurat de prieteni“.

Separarea functiilor de presedinte PNL si premier

La finalul intalnirii care a durat trei ore, Stolojan s-a declarat multumit ca una dintre solutiile avansate, pe care el o sustine cu toata taria, este aceea de separare a celor doua functii, de premier si de presedinte al PNL, care sa fie indeplinite de persoane diferite. El a spus insa ca problemele cu care se confrunta PNL acum nu trebuie „spalate“ in public si ca orice decizie se va lua nu trebuie sa treaca de cadrul legal de partid. „Cu totii suntem de acord ca aceste probleme nu fac obiectul dezbaterii publice, ci strict in cadrul organelor de conducere ale PNL, si suntem constienti ca nici o solutie nu poate fi impusa fara o dezbatere libera“, a aratat consilierul prezidential. Stolojan a afirmat ca a propus, inclusiv premierului Tariceanu, la intalnirea cu acesta de luni, crearea unui grup comun de lucru format din reprezentanti ai PNL si PD pentru identificarea si eliminarea tensiunilor existente in Alianta. Fostul presedinte al PNL a respins speculatiile potrivit carora intentia sa de a se implica, intr-un fel sau altul, in criza prin care trec liberalii are legatura cu anumite sugestii ale sefului statului, Traian Basescu.

Tariceanu a mai cerut un vot de incredere

Senatorul PNL Nicolae Vlad-Popa a declarat ieri, la Senat, ca, in intalnirea cu parlamentarii liberali, premierul Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca va cere vot de incredere liberalilor in Delegatia Permanenta (DP), convocata ieri-seara. Vlad Popa a subliniat ca premierul s-a aratat convins ca fiecare va vota pentru sustinere, ca un vot de incredere in vederea intaririi rolului nostru in Guvern. Senatorul liberal a adaugat ca Tariceanu a mentionat oferta „de implicare a fostului presedinte in activitatea PNL“, dar ca nu s-a discutat clar. El a subliniat ca „nu a fost o negociere pe functii, a fost o discutie la general urmand ca Stolojan sa-si precizeze pozitia, domeniul in care vrea sa se implice in partid sau la guvernare“.
Popa a mai spus ca premierul asteapta un punct de vedere de la Stolojan, dupa ce acesta din urma va avea „o discutie si cu cei care l-au invitat la implicare“. Popa a subliniat ca la DP „se va pune problema sustinerii a lui Stolojan sau Tariceanu, ca sa se termine o data pentru totdeauna cu aceste discutii si mai ales cu interventiile negative din exterior“.
Intrebat cum comenteaza solutia Stolojan - premier, Tariceanu - presedinte PNL, senatorul PNL a subliniat ca vede „intr-o astfel de mutare o slabiciune, o slabire a partidului“, mai ales la capitolul imagine.