Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a anuntat ca in cursul acestei saptamani PD si PLD isi vor concentra fortele in zona rurala pentru a-i indemna pe oameni sa participe la vot.
Stolojan a spus ca le va explica oame-nilor din localitatile rurale ca presedintele Basescu trebuie sa se intoarca la Cotroceni "cu un larg sprijin popular" pentru ca reformele, innoirea clasei politice sa poata avea loc in Romania. "Avem nevoie de o munca la nivelul satelor pentru a lamuri mai multe lucruri: semnificatia votului din 19 mai, sa le spunem oamenilor foarte limpede ca nu e vorba numai de Traian Basescu. E vorba de fiecare dintre noi. Dorim o Romanie moderna si curata sau dorim mai departe ca aceasta stare de tranzitie sa continue, o Romanie dominata de cativa oligarhi si cu multa saracie. De asemenea, dorim sa facem tot ce e posibil pentru a lamuri lumea din zona rurala ce inseamna a pune stampila pe DA sau pe NU. Exista multe confuzii la nivelul locuitorilor de la sate. Oamenii s-au obisnuit cu DA, cu Alianta D.A. Mai mult, nu stim exact cine, fie PNL, fie PSD, fie PC, fie PRM, incearca sa fure votul oamenilor lansand fel de fel de fluturasi", a a adaugat liderul PLD. Theodor Stolojan a mai facut si cateva apeluri catre membrii PNL, PSD si UDMR sa voteze cum le dicteaza constiinta, si nu presedintii de partid. (Carmen Corbu)