Sucesiune la PSD: Gherman, Iliescu, Nastase, Geoana, Ponta
estiri.ro
Duminica, 28 Februarie 2010
3452
Pe Amos News a aparut o analiza a stadiului in care se afla PSD, cu titlul "Ponta al V-lea", si pe care o puteti citi in continuare.
'Pe rabojul stacojiu al PSD-ului tocmai s-a inscris cel de-al cincilea nume. Ponta este, in ordine, cel de-al cincilea presedinte al partidului, plecat la drum, in ’91, ca FDSN si a ajuns in 2001 PSD.
Primul presedinte - Oliviu Gherman - a fost mai mult unul onorific, treaba facandu-i-o ori presedintele fondator, Ion Iliescu, ori vicepresedintele executiv, Adrian Nastase. In timpul mandatului sau nu s-a intamplat nimic important, in afara de faptul ca PDSR-ul a pierdut alegerile (coincidenta: Gherman era presedinte al Senatului, ca si Geoana, cand a pierdut alegerile!).
Dupa el a (re)venit la carma, pentru urmatorii patru ani, Ion Iliescu. Au fost, probabil, cei mai buni ani ai partidului, cand acesta s-a revigorat, pregatindu-se pentru preluarea puterii. Si singurii in care Ion Iliescu a condus efectiv.
Adrian Nastase a preluat controlul dupa investirea lui Iliescu pentru a treia oara la Cotroceni si l-a executat, cu mana de fier, concomitent cu guvernarea de patru ani la finele careia nimeni nu se indoia ca PSD-ul va ramane la putere. N-a ramas, iar problema succesiunii la varf a cunoscut faza cea mai complicata: in locul revenirii "de facto", a lui Ion Iliescu, la carma formatiunii, a avut loc un puci care l-a instalat, complet neasteptat, in Kisseleff, pe Geoana. A fost o lovitura dibace a celor care visau sa reformeze partidul fara sa schimbe oamenii, preferand sa inlature "pericolul" Iliescu contrapunandu-i o persoana usor de manevrat dupa cum o cereau interesele.
Mandatul lui Geoana s-a caracterizat printr-o autoritate scazuta a liderilor, partidul fiind controlat de grupurile de interese. Rezultatul a fost ca PSD-ul a pierdut , practic, toate rundele electorale, transformandu-l pe Geoana intr-un perdant de profesie. De la campania pentru primaria Capitalei, din 2004 si pana la actualul Congres, Geoana n-a castigat decat presedintia partidului in 2005. Cum - se stie foarte bine.
Nici Ponta nu este un candidat pe care sa-l calificat altceva decat conjunctura. Daca in urma cu doar vreo doua saptamani cineva s-ar fi hazardat sa pronosticheze ca el va fi viitorul presedinte, nu i-ar fi dat crezare nici macar socrul Sarbu. Victoria lui Ponta este, de fapt, insuccesul lui Geoana, impotriva caruia s-au coalizat "greii" partidului, pe care acesta ii marginalizase sistematic, si care i-au creat outsiderului culoarul castigator.
Evident, insa, ca aceasta nu este singura explicatie. PSD-ul are nevoie in mod real de o schimbare care sa-l scoata din pasa neagra a ultimilor cinci ani, iar aceasta schimbare era legata inclusiv de un nume nou. Cel al lui Ponta s-a potrivit cu acest curent si cu aceasta necesitate. Ponta al V-lea poate sa devina primul reformator de fond al unei stangi tot mai desprinse de realitatile sociale ale perioadei.'
Antena3
Vineri, 12 Aprilie 2024
3452
Aleph News
Vineri, 12 Aprilie 2024
3452
Euronews
Miercuri, 10 Aprilie 2024
3452
Euronews
Marti, 2 Aprilie 2024
3452