AGERPRES informeaza: Victor Ponta sustine ca USL ar putea avea candidati comuni in toate localitatile
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marti, ca in contextul votarii legii care vizeaza alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin, Uniunea Social Liberala se va gandi la o strategie pentru a desemna candidati comuni nu doar la presedintia consiliilor judetene sau la primariile resedinta de judet, ci in toate localitatile.
"Am discutat cu multi dintre liderii judeteni si, tinand cont de adoptarea legii de astazi, daca se va dovedi ca este constitutionala, in primul rand, ne vom gandi o strategie de campanie, repet, cu candidati comuni in cat mai multe dintre localitati, daca se poate chiar in toate. (...) Este o situatie politica care va duce in cadrul USL, eu voi sustine acest lucru, sunt convins ca-l va sustine si domnul Antonescu, sa avem candidati comuni nu doar la presedinte de CJ si primar pentru municipiu resedinta de judet, practic, sa avem in toate localitatile", a spus Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.
El a adaugat ca USL va avea candidati care vor castiga "in mod sigur batalia cu cei de la PDL". "Probabil ca o vom pierde in anumite localitati din Ardeal cu cei de la UDMR, dar asta este responsabilitatea PDL si a domnului Boc, un ardelean care de fiecare data i-a dat pe ardeleni pentru scaunul de aici, de la Bucuresti", a mai spus Ponta.
El a adaugat ca, din punctul de vedere al PSD, principiul alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin este "avantajos". "Potrivit statisticilor din 2008, cel mai mare numar de primari alesi din primul tur sunt ai PSD. Am ridicat o alta problema, daca avem un studiu de impact, ce inseamna alegerea unui primar, pana la urma, cu 10% - 12% din voturile locuitorilor si ce inseamna modul in care prin forta financiara a Guvernului un primar aflat in functie reuseste sa perpetueze impotriva vointei electoratului. Legea a trecut, sunt doua concluzii pe care le avem ca USL, in primul si-n primul rand singurul partid cu adevarat avantajat este UDMR, in localitatile in care 25% - 30% din populatie este de etnie maghiara", a reiterat liderul PSD.
Intrebat daca va USL va ataca la Curtea Constitutionala proiectul de lege privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, cu exceptia situatiilor de balotaj, presedintele PSD a precizat ca nu a studiat-o deocamdata. "N-am studiat deocamdata acest text de lege, a fost bagat pe sub usa in stilul Anastase. Vreau sa ne uitam pe lege sa vedem ce anume poate sa fie neconstitutional", a mentionat Victor Ponta.
Deputatii au adoptat, marti, proiectul de lege privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, cu exceptia situatiilor de balotaj, decizia fiind luata cu 174 de voturi favorabile, 110 impotriva si trei abtineri. In ceea ce priveste proiectul de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, scos de pe ordinea de zi a votului final de marti, ca urmare a consultarii dintre liderii grupurilor parlamentare, Ponta a afirmat ca parlamentarii Puterii "s-au speriat de oamenii din jurul Palatului Parlamentului si au acuns-o in sertar".