Angajatii Fiscului doljean vor primi stimulente in limita a 74% din salariu, adica Doljului i-a revenit un coeficient de 0,74 aplicat la fondul de salarii. Finantistii spun ca nu vor primi stimulente pe luna august toti angajatii institutiei. Conform noilor procese-verbale primite de la Ministerul Finantelor, unii s-ar putea nu primeasca nici un ban, in timp ce altii, care au avut rezultate mai bune, ar putea incasa chiar si stimulente mai mari de 74% dintr-un salariu. Nu s-au schimbat prea multe lucruri in atribuirea stimulentelor, multe persoane incadrandu-se in cele 17 criterii de acordare stabilite de minister. Acum se spune clar cine nu primeste deloc stimulente: persoanele cu sanctiuni disciplinare, cele cu absente nemotivate, cele care nu si-au indeplinit sarcinile de serviciu si cei care au manifestat "lipsa de disponibilitate de a lucra peste program", dar acestia sunt foarte putini in DGFP, spun surse din institutia doljeana. Deci, este aproape la fel ca pana acum. Ce s-a schimbat, totusi? "S-a schimbat coeficientul intre judete. Noi avem doar 0,74 pentru ca luna august a fost luna de concedii, iar incasarile au fost mai mici", a spus liderul sindical din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj, Mitita Tudor. Lista cu salariatii Fiscului doljean care vor incasa stimulente va fi gata cel tarziu pana astazi la ora 13.00.