Birourile Permanente ale Parlamentului au decis ieri sa se constituie o comisie comuna pentru elaborarea proiectului de statut al parlamentarului si pentru modificarea si completarea Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere.
In precedenta legislatura au existat doua propuneri legislative privind statutul deputatilor si al senatorilor, propuneri care au fost transmise pentru raport comun celor doua comisii juridice. Deoarece aceste propuneri legislative nu au fost incluse pe ordinea de zi a Parlamentului precedent, acestea si-au incetat procedura legislativa, potrivit dispozitiilor art. 65 din Constitutia Romaniei. N-ar mai fi de reamintit decat scandalul care a insotit cele doua propuneri, mai ales in legatura cu stabilirea cuantumului pensiei pentru parlamentari.