Adrian Severin publica in Jurnalul National articolul "Refondarea stangii democrate", pe care il puteti citi in continuare.
'Dupa Razboiul rece social-democratia europeana se vede confruntata cu nevoia unei noi refondari.
Democratia moderna s-a nascut odata cu statul-natiune. Tot atunci s-a nascut si social-democratia. Ea a aparut in concurs cu alte doua ideologii: national-conservatorismul si liberalismul. Toate incercau sa raspunda nevoii oamenilor de securitate.
Nationalismul sustinea ca securitatea se poate realiza prin solidaritatea celor avand aceeasi origine etno-culturala. Securitate, deci, prin excludere. Liberalismul opta pentru libertate ca baza a securitatii. Abordarea sa era transetnica dar inegalitara si de aceea tot exclusivista. In replica socialismul, la randu-i tot transetnic, aseza in centrul conceptiei sale egalitatea. La securitatea indivizilor egali se putea ajunge prin solidaritatea comunitatii, adica prin integrare iar nu prin excludere (nationala sau sociala).
Daca nationalistii doreau un capitalism care sa lucreze pentru natiune iar liberalii unul dedicat individului, socialistii voiau sa civilizeze capitalismul, respectiv sa il puna in slujba cetatenilor. Cum cetatenii erau organizati politic in granitele statului-natiune, stanga se exprima tot in context national, cu diferenta ca pentru ea natiunea civica trecea inaintea celei culturale. Fiecare dintre aceste curente a evoluat in timp. Daca, insa, neo-conservatorismul si neo-liberalismul se construiesc tot in jurul ideii de comunitate culturala organica si de libertate a indivizilor inegali aparati de statul minimal, socialismul a cunoscut o repetata refondare. Dupa primul razboi mondial social-democratia a renuntat la violenta ca mijloc pentru obtinerea puterii si transformarea fortata a societatii intr-o colectivitate de proletari. Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a desprins de marxism si astfel de proiectul nationalizarii proprietatii ca premisa a justitiei sociale.
Dupa Razboiul rece social-democratia europeana se vede confruntata cu nevoia unei noi refondari. Motivele sunt multiple. Pe de o parte, ideile sale de solidaritate si echitate sociala au fost preluate de ideologiile rivale. Pe de alta parte, partidele politice concurente care au integrat ideile stangii in discursul nationalist si liberal au mai mult succes la nivelul po-liticii nationale. In fine, in conditiile globalizarii, agentii economici care controleaza resursele indispensabile integrarii sociale s-au refugiat la nivel trans-national, acolo unde scapa controlului politic si de unde ii sprijina pe actorii nationali tocmai intrucat bratul acestora nu-i poate ajunge. In paralel, frica de excludere impinge o populatie, tot mai putin popor, spre forme de socializare arhaice purtatoare ale pericolului confruntarii violente.
Pe atare fundal, refondarea stangii democrate inseamna transferul accentului pe proiectul transnational; in speta transformarea discursului national in discurs european. Iata tema principala a dezbaterilor stangii europene astazi. Prinsa in gherila politica damboviteana stanga romaneasca lipseste din acest efort. Este doar un alt aspect al defazarii istorice in care se gasesc romanii.
Democratia moderna s-a nascut odata cu statul-natiune. Tot atunci s-a nascut si social-democratia. Ea a aparut in concurs cu alte doua ideologii: national-conservatorismul si liberalismul. Cu toate incercau sa raspunda nevoii oamenilor de securitate.
Nationalismul sustinea ca securitatea se poate realiza prin solidaritatea celor avand aceeasi origine etno-culturala. Securitate, deci, prin excludere. Liberalismul opta pentru libertate ca baza a securitatii. Abordarea sa era transetnica dar inegalitara si de aceea tot exclusivista. In replica socialismul, la randu-i tot transetnic, aseza in centrul conceptiei sale egalitatea. La securitatea indivizilor egali se putea ajunge prin solidaritatea comunitatii, adica prin integrare iar nu prin excludere (nationala sau sociala). Daca nationalistii doreau un capitalism care sa lucreze pentru natiune iar liberalii unul dedicat individului, socialistii voiau sa civilizeze capitalismul, respectiv sa il puna in slujba cetatenilor. Cum cetatenii erau organizati politic in granitele statului-natiune, stanga se exprima tot in context national, cu diferenta ca pentru ea natiunea civica trecea inaintea celei culturale. Fiecare dintre aceste curente a evoluat in timp.
Daca, insa, neo-conservatorismul si neo-liberalismul se construiesc tot in jurul ideii de comunitate culturala organica si de libertate a indivizilor inegali aparati de statul minimal, socialismul a cunoscut o repetata refondare. Dupa primul razboi mondial social-democratia a renuntat la violenta ca mijloc pentru obtinerea puterii si transformarea fortata a societatii intr-o colectivitate de proletari. Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a desprins de marxism si astfel de proiectul nationalizarii proprietatii ca premisa a justitiei sociale. Dupa Razboiul rece social-democratia europeana se vede confruntata cu nevoia unei noi refondari. Motivele sunt multiple. Pe de o parte, ideile sale de solidaritate si echitate sociala au fost preluate de ideologiile rivale. Pe de alta parte, partidele politice concurente care au integrat ideile stangii in discursul nationalist si liberal au mai mult succes la nivelul po-liticii nationale. In fine, in conditiile globalizarii, agentii economici care controleaza resursele indispensabile integrarii sociale s-au refugiat la nivel trans-national, acolo unde scapa controlului politic si de unde ii sprijina pe actorii nationali tocmai intrucat bratul acestora nu-i poate ajunge. In paralel, frica de excludere impinge o populatie, tot mai putin popor, spre forme de socializare arhaice purtatoare ale pericolului confruntarii violente.
Pe atare fundal, refondarea stangii democrate inseamna transferul accentului pe proiectul transnational; in speta transformarea discursului national in discurs european. Iata tema principala a dezbaterilor stangii europene astazi. Prinsa in gherila politica damboviteana stanga romaneasca lipseste din acest efort. Este doar un alt aspect al defazarii istorice in care se gasesc romanii.'