Purtatorul de cuvint al Organizatiei Judetene a Partidului Noua Generatie, Marius Danila, este nemultumit de faptul ca primarul Dumitru Nicolae a precizat zilele trecute ca Galatiul ar ocupa locul al treilea pe tara la capitolul spatii verzi, iar unui galatean i-ar reveni circa 30 de metri patrati de verdeata. Reprezentantul PNG-CD este de parere ca nici daca se adunau toate suprafetele din jurul blocurilor sau gardurile verzi si gazonul de pe stadioane tot nu se ajungea nici la 12 kilometri patrati de spatiu verde, cit ar trebui sa fie dupa socotelile edilului sef.

Cu toate acestea, pentru a nu arata ca ar avea ceva cu primarul Dumitru Nicolae, Marius Danila a spus ca nu este multumit nici de datele prezentate de seful Agentiei Judetene de Mediu, Mihai Turcu. Acesta din urma ar fi spus ca fiecare galatean beneficiaza de numai 2 metri patrati de verdeata, ceea ce, dupa parerea reprezentantilor PNG, nu ar fi adevarat, fiind de aceasta data prea putin. Dupa socoteala reprezentantilor Partidului Noua Generatie, realitatea ar fi, ca intotdeauna, undeva la mijloc.