Deutsche Welle: Cauzele neincrederii

De la epoca Adunarii Constituante din 1990, de la prima lege a societatilor comerciale sau de la legea privatizarii prin cupoane si pana astazi, Parlamentul si-a diminuat mult rolul sau legislativ.
Un sondaj de opinie realizat de Institutul Roman de Evaluare si Strategie (IRES), in a doua parte a lunii decembrie, arata ca 52% din respondenti au foarte putina incredere in Parlament, 39% manifesta putina incredere, 7% au multa incredere, 1% au foarte multa incredere si 1% nu ofera nici un raspuns.
Nu este nimic nou in aceste date, care se reproduc an de an fara nicio schimbare. A devenit un truism sa spui ca cetatenii si-au pierdut increderea in Parlament. S-au banalizat si comentariile ingrijorate pe tema democratiei amenintate si aproape ca nimanui nu ii mai pasa.
Dar, indiferenta generala pare sa spuna mai curand ca nimic nu este cu adevarat amenintat sau ca nimic nu sta sa se piarda. Democratia parlamentara nu risca sa se prabuseasca sub valul masiv al neincrederii publice. Mult mai probabil este ca asistam la o eroare de interpretare. Nu lipsa increderii publice sta sa provoace prabusirea institutiilor democratiei, ci, mai curand invers, carentele grave ale democratiei parlamentare provoaca o mare neincredere publica. Raportul cauzal a fost pur si simplu inversat.
De la epoca Adunarii Constituante din 1990, de la prima lege a societatilor comerciale sau aceea a privatizarii prin cupoane si pana astazi Parlamentul si-a diminuat mult rolul sau legislativ. Desi teoretic continua sa aprobe legi, ele nu sunt dezbatute intre grupurile politice, ci negociate in cercuri restranse. Elaborarea insasi a legilor este un act netransparent, caci de cele mai multe ori nu se stie ce "specialist" sau ce "instanta" a produs un anumit text de lege. Este foarte graitor ca proiectele noilor coduri judiciare au fost primite in Parlament cu multa uimire si contrarietate, caci el contineau prevederi opuse unor largi optiuni populare.
A fost evident, mai mult decat oricand, ca asistam in realitate la o pura operatiune tehnocratica. Dezincriminarea unor fapte, scaderea unor pedepse si in general "filozofia" tot mai laxa a gandirii penale nu au fost nici macar pe placul partidului de guvernamant. Destule noutati din Codul penal erau straine de inclinatiile cele mai recente ale societatii tot mai ingrijorate de cresterea infractionalitatii.
Este simptomatic, de pilda, ca in Parlament au fost depuse recent doua proiecte de lege care propun incriminarea cersitului si a celor care "dau de pomana". Aceste propuneri merg vadit impotriva tendintelor din noul Cod penal. Si nu este singurul exemplu. Toate initiativele legislative propuse in ultimii ani cu privire la politica penala au mers in sensul inaspririi pedepselor si nu al diminuarii lor; al incriminarii unor fapte si nu al dezincriminarii lor. Guvernul a dus mereu o politica impotriva curentului popular.
S-ar putea trage concluzia ca nu Parlamentul, ci Guvernul care a rapit functia legiuitoare a celui dintai ar trebui sa scada in clasamentul increderii publice. Dar este din nou gresit. Cetatenii apreciaza o institutie nu dupa intentii, ci dupa rezultatele sale. Or, daca preocuparile reale ale societatii nu sunt aduse in Parlament si nu fac obiectul unor dezbateri puternice, atunci pentru cetateni Parlamentul devine nerelevant. Iar cat priveste Executivul (Presedintele si Guvernul) isi are si el partea sa consistenta de aprecieri negative.
De aceea este mult mai probabil ca neincrederea in Parlament, inregistrata de sondaje, reflecta faptul ca grupurile politice nu reusesc sa aduca in "arena" principalele subiecte care preocupa societatea si, daca incearca sa o faca, sunt reduse la tacere de o guvernare in esenta tehnocratica (ordonantele de urgenta, asumarea raspunderii, vot sub presiune). Codurile judiciare, masurile de austeritate economica, legile anticoruptie si cel mai flagrant legea ANI au fost adoptate nu prin dezbatere democratica, ci prin recurs la autoritate.
S-ar putea obiecta (si unii chiar au facut-o) ca poporul si, prin reflex, grupurile politice se inseala. Este posibil. Dar fie ca se inseala fie ca nu, locul in care preocuparile populare pot dobandi expresie este Parlamentul. Iar a goli Parlamentul de acest continut nu poate avea alt rezultat decat scaderea dramatica a increderii.