O analiza cantitativa a activitatii alesilor in 2005 releva iresponsabilitatea, inactivitatea, ineficienta, lipsa de viziune si de rigurozitate a parlamentarilor, sustine Radu Nicosevici, presedintele Academiei de Advocacy, organizatie ce a dat ieri publicitatii o monitorizare a parlamentarilor.
"Nu ne-am propus sa facem altceva decat sa masuram, concret, din datele pe care le avem, activitatea fiecarui parlamentar roman in anul care a trecut. Rezultatele, dintre care unele chiar ne-au surprins, au scos la iveala, in ansamblu, lipsa de expertiza a parlamentarului roman", a declarat Nicosevici.
Detaliind, Nicosevici a criticat parlamentarii pentru faptul ca activitatea lor nu are corespondent in cresterea concreta a nivelului de trai in circumscriptiile pe care le reprezinta. El a pus acest fapt pe seama aceleiasi lipse de expertiza a "parlamentarului-om politic" care nu reuseste, in opinia sa, sa devina parlamentarul "de profesie", a carui activitate sa rezolve problemele circumscriptiei pe care o reprezinta.
"Am ramas destul de surprinsi de faptul ca parlamentarii regiunilor mai slab dezvoltate ale tarii, in special ai celor din Moldova si Muntenia, au o activitate parlamentara mult mai putin vizibila decat a celor din regiuni mai dezvoltate", a spus Nicosevici.

O treime dintre alesi, fara initiative legislative

Potrivit studiului, peste o treime din senatori si deputati nu au avut nicio initiativa legislativa in 2005, fapt ce l-a determinat pe jurnalistul Robert Turcescu, prezent in calitate de analist politic la conferinta de presa sustinuta cu ocazia lansarii raportului, sa sustina ca cel putin o treime din locurile de parlamentar in Legislativul Romaniei sunt inutile. Turcescu a fost insa contrazis de analistul politic Cristian Parvulescu, acesta sustinand ca parlamentarii pot avea, in cadrul sistemului, si alte roluri decat acela de a initia proiecte legislative, amintind de calitatea de negociator a omului politic din Parlament. "Se intampla de multe ori ca un negociator bun, care-ti obtine prin negociere majoritatea parlamentara pe un proiect facut de tehnocratii partidului, sa fie mult mai important decat un parlamentar cu mai multe initiative legislative minore", a apreciat Parvulescu.
Concluzia lui Nicosevici a fost ca pentru profesionalizarea parlamentarului roman, pentru responsabilizarea sa si pentru ca munca sa sa fie mult mai vizibila in viata de zi cu zi a romanului este nevoie de cheltuirea mai multor bani.

Inactivitate pe bani multi

"Noi nu criticam azi parlamentarii pentru ca ar cheltui sume mari, ci pentru ca ar cheltui sume mari degeaba, fara rezultate. Daca munca lor ar avea rezultate in plan, sa zicem, economic, acestia ar trebui sa aiba la dispozitie mai multi bani, pentru a plati expertiza", a spus Nicosevici.
Acesta a aratat ca un senator american are la dispozitie o echipa de experti proprii, pe care-i plateste din bani personali sau ai partidului, beneficiaza de echipa de experti a partidului care l-a propulsat si, in al treilea rand, are la dispozitie expertiza unui corp de specialisti ai Senatului american.