Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri ca parlamentarii social-democrati nu se vor mai prezenta la discutiile din comisii privind Legea Statutului Minoritatilor. Acest lucru se va intampla in conditiile in care seful statului, Traian Basescu, si premierul Calin Popescu-Tariceanu nu adopta urgent o reactie oficiala fata de declaratiile facute de liderii UDMR privind autonomia teritoriala pe criterii etnice. Diaconescu a afirmat ca parlamentarii PSD nu vor mai participa la discutiile pe Legea Statutului minoritatilor deoarece acestia s-ar afla "intr-o situatie de dublu limbaj fata de societatea romaneasca, un precedent nefiresc si periculos in dezbaterile din parlament". El a precizat ca in Romania nu exista in acest moment "un document european, o rezolutie sau o recomandare a Consiliului Europei care sa permita organizarea teritoriala intr-o forma sau alta pe criterii etnice".

Democratii resping orice forma de referendum

La randul sau, liderul democrat, Emil Boc, a declarat ieri ca PD respinge orice forma de referendum care incita la separatism teritorial. Emil Boc a precizat ca nu are nimic cu UDMR, dar ca PD doreste respectarea Constitutiei, "care spune foarte clar in articolul 30, alineatul 7, ca sunt interzise incitarile la separatism teritorial". Presedintele PD s-a mai declarat convins ca autoritatile statului isi vor face datoria si vor respecta Constitutia si legile tarii. Reactia liderului democrat a venit ca urmare a intentiilor manifestate in ultima vreme de cateva grupari civice maghiare de a organiza un referendum cu privire la autonomia asa-numitului ¥inut Secuiesc.