Presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a anuntat, duminica seara, dupa ce exit-poll-urile au indicat un scor sub pragul electoral pentru partidul sau la europarlamentare, ca demisioneaza din Parlament, pentru ca formatiunea sa a fost "furata".
Presedintele PRM a anuntat ca vineri va fi organizat un Congres extraordinar al formatiunii pentru a cere retragerea din Legislativ a tuturor senatorilor si deputatilor PRM. CV Tudor a precizat ca aceia care doresc sa-si pastreze mandatul o vor putea face doar ca independenti, pentru ca vor fi exclusi din PRM.
Deputatul PRM Daniela Buruiana a declarat ieri ca demisioneaza din functia de secretar executiv al partidului, dar nu renunta la mandatul parlamentar, asa cum a propus liderul formatiunii, Corneliu Vadim Tudor. "Tinand cont de faptul ca PRM trece printr-o grava criza de imagine si organizatorica si pentru ca cineva trebuie sa-si asume esecul zdrobitor avut la alegerile pentru Parlamentul European, imi anunt public demisia din functia de secretar executiv al PRM", afirmat Daniela Buruiana-Aprodu. In ceea ce priveste demisia din Parlament, Buruiana a respins categoric aceasta idee, spunand ca a muncit pentru a ajunge in aceasta functie si ca nu vrea sa piarda legatura cu cetatenii.
"Nu imi dau demisia din Parlament. Nu imi dau demisia sub nicio forma, pentru ca eu am muncit ca sa ajung in aceasta functie si nu doresc sa imi tai complet legatura cu cetatenii", a precizat Daniela Buruiana. Auzind declaratiile lui Vadim despre retragerea sprijinului politic, Daniela Buruiana a vociferat: "Sa ne retraga la toti parlamentarii sprijinul politic. Astept momentul acela. Sa vedem".
Bolcas ramane fidel
Dupa ce Corneliu Vadim Tudor a anuntat ca isi va da demisia din Parlamentul Romaniei, sugerandu-le si celorlalti 50 de parlamentari PRM sa il urmeze, mana dreapta a "Tribunului", Lucian Bolcas nu a vrut sa comenteze direct aceasta decizie. Vicepresedintele peremist a lasat insa sa se inteleaga ca vor fi destui colegi de partid care il vor urma in sihastrie pe lider. "Nu sunt in masura sa comentez declaratiile presedintelui meu, nu am facut-o niciodata si nu am s-o fac nici de data aceasta. Pentru PRM scorul nu a fost o surpriza in raportul manipularilor anterioare, in raport de campania care s-a dus impotriva partidului nostru", a declarat Lucian Bolcas. Totodata, el este convins ca adeptii PRM vor asculta de decizia Congresului extraordinar al partidului. "Nu vreau sa vorbesc sub imperiul unei iritari. A fost o mare manipulare si noi, cu aceasta, trebuie sa luptam. Domnul presedinte a hotarit sa convoace Congresul extraordinar al partidului si cu siguranta toti membrii partidului se vor supune deciziei acestuia", a adaugat el.
Nici Funar
nu demisioneaza
Liderul senatorilor PRM, Gheorghe Funar, a declarat tot ieri ca nu isi va demisia din Senat asa cum a propus liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor. El a raspuns negativ, intrebat, inainte de sedinta Biroului Permanent al Senatului, daca isi va da demisia din acest for legislativ. "Nu cred ca este vorba de razgandirea dansului, este vorba de un interes national, in primul rand, de interesul PRM si, in acelasi timp, de interesul Partidului Romania Mare", a raspuns Funar intrebat daca Vadim Tudor s-a razgandit in privinta demisiei din Parlament.
In stil vadimist
Partidul Romania Mare a decis excluderea deputatei Daniela Buruiana-Aprodu din cadrul formatiunii, motivand decizia prin "incapatanarea diabolica de a se certa cu toata lumea din jurul ei" si prin "nerusinarea de a fi 'calul troian' al SRI in PRM", desi deputata si-a anuntat demisia. Conducerea PRM "a luat act, cu scarba, de declaratiile mizerabile" ale Danielei Buruiana-Aprodu, precizeaza Biroul de presa, afirmand ca "aceasta femeie imposibila este informatoare a SRI inca de pe timpul lui Virgil Magureanu". PRM apreciaza ca declaratiile Danielei Buruiana-Aprodu "se adauga intregului ei comportament aberant din ultima perioada". Partidul Romania Mare subliniaza de asemenea "dispretul"" acesteia fata de alegatorii sai din Braila - "care au trimis-o in Parlament, dar care n-au vazut-o la fata, de trei ani, in circumscriptie" - si mentioneaza ca "in ultimele zece zile aceasta individa nici nu a mai dat pe la sediul central al PRM, desi alegerile se apropiau". PRM sustine ca a fost informat de "numeroase cadre specializate in munca de informatii", ca Daniela Buruiana-Aprodu este informatoare a SRI inca de pe timpul lui Virgil Magureanu, ea profitand din plin de statutul ei de 'cal troian' in interiorul PRM si angajandu-si ginerele ca ofiter chiar in SRI".
"Este limpede ca stapanii ei din SRI (care o santajeaza cu trecutul sau scandalos) au retras-o din campanie cu 10 zile inainte de alegeri, iar acum au asmutit-o impotriva conducerii PRM, fara ca ea sa sufle o vorba despre fraudarea alegerilor, mai ales in favoarea sovinilor unguri", conchide PRM.