Coalitia guvernamentala a spus inca o data "pas” infiintarii unei comisii parlamentare de anchetare a situatiei locative a presedintelui Traian Basescu. Desi, ieri, propunerea - facuta de PSD si PRM - trebuia sa fie supusa plenului Camerei Deputatilor, parlamentarii PNL si PD au ramas la parerea ca demersul este "inoportun” atata vreme cat exista deja o sesizare penala pe aceasta tema. Ca urmare, liderii grupurilor parlamentare ale Camerei Deputatilor vor analiza oportunitatea propunerii facute de opozitie - dar nu acum ci saptamana viitoare. In plus, chiar daca propunerea va trece care cumva, liberalii si democratii nu sunt de acord nici cu numarul de 15 membri hotarat anterior. Motivul: astfel s-ar bloca activitatea prea multor alesi decisi sa se dedice binelui patriei. Dincolo de argumentele mai mult sau mai putin convingatoare, cert este ca Alianta nu are chef sa accepte propunerea initiata de PSD si PRM si amana, pana la calendele Parlamentului, infiintarea respectivei comisii - dupa cum de altfel reprezentantii Aliantei au si anuntat ca vor face.