Moshemordechai.ro: Traiasca lupta pentru pace!

Mai zilele trecute, la o emisiune pe unul dintre canalele de stiri, l-am gasit pe interesantul europarlamentar ("interesant" e cel mai binevoitor epitet la care am putut apela) Cristian Preda raspunzand cum vrea unghiile lui la ce intrebari are el chef. Flecareala de talkshow n-ar fi meritat comentata daca nu ar fi existat o intrebare si raspunsul agitat al fostului consilier al lui Traian Basescu.
Exista superstitia ca domnul Preda ar fi teribil de destept si echipat cu un cojoc foarte competent, chestie pe care esti liber sa o accepti sau ba - asa functioneaza treaba cu superstitiile. Invariabil, toate raspunsurile domnului cu pricina, indiferent de intrebare, decolau de pe cosorul lui Moceanu si aterizau pe sula lui Bubulea. Pana la un punct. Mai exact pana la o intrebare. Si acea intrebare a venit, referindu-se la scandalul interceptarilor telefoanelor unor sefi de stat occidentali de catre serviciile speciale americane. Ala a fost momentul! Momentul in care domnul despre care vorbesc a schimbat draperia si a tras-o tare pe "si voi ati omorat negri!".
Toate incercarile moderatorului de a obtine un raspuns parcat regulamentar fata de intrebarea pusa au fost in zadar. Preda o tinea langa cu ce stia el "lipsa de democratie in Rusia". Moderatorul insista "Parisul s-a aratat extrem de nemultumit de interceptari, Berlinul a reactionat cu aceeasi nemultumire", dar degeaba. Preda o tine pe a lui, adica asta e grija noastra, cand in Rusia nu exista o indeajuns de mare libertate a presei, grija asta o avem noi? Si da-i cu anti-rusismul de bodega, si combate cu draci, si tin’te fraze intortocheate si nervi de recuzita, ca uite, monser, ai dracu’ rusi cum nu respecta ei regulie democratiei si ce boi sunt astia care il aplauda pe Putin pentru ca a impiedicat bombardarea Siriei. Moderatorul, capos, mai face o tentativa sa il traga pe agitat inapoi, pe derdelusul intrebarii, iar Preda e aproape panicat, speriat, ca se vede la televizor, ca se afla, ca ambasada ia notite si e musai, dar foarte musai sa se vada cat de tare apara el imperiul si cum fenteaza intrebarea sarind iar ca Didina din tramvai la aceleasi fraze despre frigul de la Moscova.
Toata prosteala asta n-ar fi meritat luata in seama daca nu ar fi existat acolo ceva ingrijorator. Intrebarea era simpla, situatia la care se referea era evidenta, raspunsul ar fi trebuit sa fie aidoma. Nu mai era vorba de datul la intors care se poarta cand e vorba despre subiecte dambovitene, nu ne aflam intr-o situatie in care sa ne luptam cu echivocul, nici nu existau ambiguitati etice, lucrurile erau simple si clare. Cu toate astea, am observat la domnul Preda o reala panica atunci cand a fost pus in situatia de a raspunde, la un post romanesc de stiri, unei intrebari simple, despre o tampenie a americanilor. Domnul Preda fiind europarlamentar! Anti-rusismul de defilare, vehementa pe care incerca sa si-o fabrice, cabotinismul gretos, toate astea nu incercau decat sa camufleze spaima reala ca ar putea fi observat, notat, pus la index pentru ca s-a aflat in studio cand niste cetateni faceau comentarii rautacioase la adresa marelui imperiu american. Si repet: Preda e europarlamentar.
Asta e inca un simptom al unei boli de care nu stiu cum vom scapa.