AGERPRES: Sergiu Nicolaescu nu a explicat revenirea la decizia de a demisiona din PSD.
Liderul senatorilor PSD din Senat, Ilie Sarbu, a declarat, miercuri, ca senatorul social-democrat Sergiu Nicolaescu nu a explicat in cadrul sedintei grupului "gestul in sine" de a reveni asupra deciziei de a demisiona din formatiunea social-democrata.
"Noi ne-am bucurat ca a revenit si eu consider, in continuare, ca un om de partid, care este de 20 de ani in PSD, n-o sa plece din partid daca este vorba despre o functie sau de alta. Dar discutii pe aceasta tema n-au fost, dansul doar a anuntat si, in final, si-a cerut scuze colegilor pentru gestul pe care l-a facut cu doua zile in urma", a afirmat Ilie Sarbu.
Senatorul Sergiu Nicolaescu a revenit, miercuri, asupra deciziei de a demisiona din Partidul Social Democrat, el participand la lucrarile grupului parlamentar PSD din Senat. Potrivit surselor mentionate, Sergiu Nicolaescu si-a cerut iertare fata de colegii senatori. ‘‘Va rog sa ma iertati!‘‘, au fost singurele cuvinte pe care le-a adresat Nicolaescu colegilor din PSD, au mai sustinut sursele parlamentare.
Senatorul Sergiu Nicolaescu a anuntat, luni, la sedinta grupului social-democrat, ca demisioneaza din PSD. Presedintele Comisiei pentru cultura din Senat, Sergiu Nicolaescu, a declarat, marti, ca demisia sa din PSD, partidul din care a facut parte ‘‘mai bine de 20 de ani‘‘, poate fi asemanat cu un divort. Senatorul a precizat ca exista o ‘‘nepotrivire de caractere‘‘ intre el si ‘‘anumiti oameni‘‘ din conducerea actuala a PSD.
Intrebat daca grupul PSD din Senat va propune inlocuirea senatorului Sergiu Nicolaescu din functia de presedinte al Comisiei de Cultura din forul Legislativului superior al Parlamentului, Ilie Sarbu, liderul grupului parlamentar PSD din Senat, a precizat ca acest aspect nu a fost discutat "nici cand s-a produs evenimentul, nici miercuri". "O sa vedem in cursul saptamanii viitoare. Eu nu am avut nici o discutie cu dansul pentru ca a inceput sedinta grupului si dupa aceea am venit in sala de plen. Dar avem timp. (...) Am spus de cand a plecat, orice coleg care pleaca din partid pentru nu este un lucru usor si ne pare rau", a mai spus liderul senatorilor PSD.