Responsabilitatea pentru acuzatiile de spionaj practicat de SRI asupra unor partide politice sau a unor oameni politici revine, deocamdata, Grupului de Investigatii Politice, afirma conservatorul Sergiu Andon, presedinte al Comisiei Juridice din Senat. Andon afirma insa ca astfel de dezvaluiri nu il surprind. "Daca nu apareau astea, apareau altele", sustine senatorul, apreciind ca astfel de afirmatii nu pot constitui o noutate, in contextul in care directorul adjunct al SRI a mai fost subiectul unor astfel de dezvaluiri. "In legatura cu domnul Coldea, s-a a mai spus ca face jocuri, destul de stravezii, in favoarea Administratiei Prezidentiale", sustine Andon, afirmand ca directorul ajunct al SRI chiar a fost impus in aceasta stuctura de institutia respectiva. Potrivit lui Sergiu Andon, in interiorul SRI exista "elemente" in slujba diferitelor centre de putere. De vreme ce aceasta boala exista, spune Andon, nu poate fi exclus ca "altii din SRI" sa serveasca "alti patroni politici ". "Exista in Serviciul Roman de Informatii un fel de privatizare a functiilor, iar institutia, unita in practicile acestea in a face rau, este divizata atunci cand vine vorba de centrul de putere pe care il serveste". Potrivit senatorului, sub aspectul practicarii politiei politice, SRI este o continuare a fostei Securitati, cu deosebirea ca "Securitatea tinea sub obroc intrega populatie", iar "urmasa ei tine sub obroc doar persoane aflate pe diferite liste".