Deputatul Sergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu, a depus ieri la CNSAS cererea de recuzare a lui Mircea Dinescu, in care ii reproseaza acestuia lipsa de constiinciozitate, lipsa de onoare si lipsa de impartialitate. Andon a mai spus ca asteapta pana la 4 august, iar "daca membrii Colegiului CNSAS vor respinge cererea de recuzare a lui Dinescu", va ataca aceasta decizie la Curtea de Apel. El a precizat ca cererea de recuzare a lui Mircea Dinescu nu se refera la revocarea acestuia din CNSAS, ci la "neparticiparea" la sedinta in care se va discuta contestatia deciziei Colegiului potrivit careia Dan Voiculescu a facut politie politica. Avocatul a spus ca cererea contine 7 pagini si are 11 anexe, formate din "printuri de pe principalele declaratii care ii sunt reprosate lui Dinescu".
Intrebat daca Voiculescu va veni la o noua audiere cu membrii CNSAS, a spus ca liderul PC va participa "daca se satisface aceasta cerere, care este un semn minimal ca audierea, discutia, judecarea contestatiei, cel putin aparent, respecta obiectivitatea". Totodata, el a conchis ca neacceptarea cererii "ar fi un semn ca e o mascarada" si "ca ceilalti membri ai Colegiului se solidarizeaza cu incalcarile de juramant pe care le-a comis Mircea Dinescu". (N.N.)